vineri, 3 aprilie 2015

Palatul Poştelor - povestea locului din timpul Bălăcenilor până în zilele noastre



            Palatul Poştelor este o clădire emblematică a Bucureştiului, situată în colţul vestic al zonei istorice Lipscani, în faţa Palatului CEC, pe Calea Victoriei nr.12.
            Edificiul a fost construit între anii 1894-1900, după planurile aritectului Alexandru Săvulescu, arhitect format la Paris la Ecole des Beaux-Arts. Ca arhitectură palatul reprezintă eclectismul târziu.

            Pregătirile pentru construcţia Palatului Poştelor:

            În 1892 a fost elaborată legea pentru construirea Palatului Poştelor. La acea vreme, Poşta aparţinea Ministerului de Interne, care a fost însărcinat să aloce o sumă substanţială. În lege se specifica: «Se deschide pe seama Ministerului de Interne un credit de 3.000.000 de lei aur, care se va acoperi printr-o emisiune de rentă sau prin orice alte mijloace va găsi guvernul mai nimerit». Tot in acelaşi an Consiliul de Ministri hotărăşte ca Palatul  Poştelor să fie ridicat pe locul numit “Piaţa Constantin Voda”, situată intre Str. Carol si Calea Victoriei.
            Pentru întocmirea proiectului noii cladiri, arhitectul Alexandru Săvulescu insotit de directorul poştelor Ernest Sturza, este trimis să viziteze mai multe clădiri de poştă ale capitalelor  europene din acea vreme: Viena, Geneva, Paris, Bruxelles, Turin, Milano, Venetia si Budapesta.
            Planurile întocmite de arh. Alex. Săvulescu au fost avizate şi de arhitecţii francezi de la Paris, Gianini şi Geradet. Execuţia construcţiei a fost adjudecată de către „Societatea  Română de Construcţii”, reprezentată de directorul ei, Effingam Grant.
            Construcţia a început la 20 octombrie 1894. Regele Carol însoţit de aghiotantul de serviciu, a vizitat amplasamentul noii construcţii. Cu această ocazie, în cuvântul său, regele Carol a menţionat importanţa ridicării acestui mare palat pentru asigurarea serviciilor de poştă şi telegraf, pentru afirmarea prestigiului României în lume, precum şi pentru afirmarea capacităţii statului român de a-şi administra cu personal propriu serviciile de poştă şi telefonie, servicii extrem de importante pentru siguranţa statului. Anterior, timp de 30 de ani, serviciul de poştă şi telefonie a fost în administrarea unor misiuni străine.
            Viitorul edificiu urma să ocupe o suprafaţă de 8000 mp.
            Palatul a fost construit între anii 1894-1900, după planurile arh.Alexandru Săvulescu, în stilul eclectic francez. Clădirea cu faţadă monumentală, în stil neoclasic, are analogii cu arhitectura Palatului Poştelor din Geneva.
            Faţada principală are o compoziţie formată dintr-un registru puternic de trepte desfăşurat pe toată lungimea ei. Pe faţadă sunt amplasate 10 coloane dorice de piatră, desfăşurate pe două niveluri. Clădirea are un acoperiş înalt cu învelitoare din tablă. Faţada principală se termină în părţile laterale cu cupole. Tot pe faţada principală se găsesc cele două sculpturi ale lui Ştefan Ionescu Valbudea, reprezentând pe Mercur, mesagerul zeilor şi o alegorie reprezentând Mecanica, progresul ştiinţei.
            În anul 1899, s-a votat un credit suplimentar în valoare de 209.227lei şi 50 de bani pentru instalarea luminii electrice şi a ascensoarelor, şi în acelaşi an, s-a votat un alt credit în valoare de 1.191.227 lei pentru lucrări privind instalaţii de lumină şi pentru aparatura necesară funcţiunii construcţiei.
            Poşta a funcţionat aici până în anul 1970, dupa care au început lucrările de renovare a clădiri şi de amenajare în Palatul Poştelor a Muzeului Naţional de Istorie (Muzeul de Istorie a Republicii Socialiste Romania) care va fi inaugurat in anul 1972.

Sursa:  Cladirea Palatului Postelor - monument istoric cu valente europene" - Florentina Manuela Tabacila

            Detalii arhitecturale:

            Edificiul este construit intr-o forma rectangulara, fiind format dintr-un subsol înalt , un parter şi două etaje. Construcţia prezintă şi o curte interioară. Spre străzile Stavropoleos, Postei şi Franceza, construcţia prezintă fronturi compacte, iar spre Calea Victoriei - faţada edificiului prezintă o monumentală colonadă dorică, sprijinită pe două pavilioane cu cupole şi un peron format din 12 trepte.
            Porticul deschis pe jumătatea înălţimii coloanelor, cu cele 10 coloane dorice - mutular angajate la pilaştri robuşti şi 9 travee, aseamănă clădirea cu Palatul Poştelor Federale din Geneva.
            Planşeul dintre etajele 1 şi 2 este puternic marcat în faţada clădirii cu ajutorul unui lintou construit în piatră. Sub lintoul faţadei, între antele zidăriei, sunt înscrise arce turtite. Deasupra cornişei principale a faţadei, formată din portic şi nivel angajat, se găseşte etajul al 2-lea, îmbrăcat în pilaştri dorici, prezentând şi piedestaluri pentru statui.
            Faţada este construită din piatră şi este ornată cu mai multe elemente sculptate, printre care: ancadramente, chei de boltă, console, figuri alegorice. Acest tip de faţadă este specifică instituţiilor deschise publicului, construite la sfârşitul secolului trecut. 

Sursa: Enciclopedia Romaniei - Palatul Postelor

            Muzeul national de Istorie a Romaniei este cel cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană.
            Muzeul a fost înființat în anul 1970, cu scopul de a ilustra evoluțiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor epocilor istorice în spațiul geografic al României de azi.
            Este cel mai important muzeu de istorie și arheologie din România, atât prin mărime (suprafață desfășurată) cât și prin patrimoniu; este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți actori ai arheologiei românești contemporane și lider al arheologiei preventive (noțiune care se referă la săpăturile arheologice asociate unor investiții, pentru prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric). 

Sursa: Wikipedia - Muzeul National de Istorie a Romaniei

            Daca vrei sa vezi cu ochii tai cum arata 500 mil. euro in aur, nu trebuie decat sa cobori in Sala tezaurului din Muzeul National de Istorie, unde sunt expuse cele mai de pret obiecte din istoria Romaniei: tezaurul de la Pietroasele, bratarile dacice, bijuteriile Casei Regale, plus sute de alte arme sau bijuterii.
            Langa bijuteriile Coroanei poti vedea o caseta din aur si pietre pretioase care a adapostit pana in urma cu cativa ani inima reginei Maria. Caseta a fost adusa in Romania de la Balcic, dupa pierderea Cadrilaterului, iar inima reginei sta acum depozitata in subsolul muzeului, alaturi de comorile medievale si moderne ale Romaniei.

            Columna lui Traian este unul dintre monumentele majore ale Romei ridicat pentru a celebra victoria impotriva dacilor si glorificarea imparatului invingator. De-a lungul timpului, Columna lui Traian a constituit un model si pentru alte monumente comemorative dedicate gloriei militare.

            In perioada cât a fost director al Școlii Române din Roma istoricul Emil Panaitescu a adresat numeroase memorii Academiei Române, Ministerului Instrucțiuni Publice, Ministerului de Finanțe și Parlamentului pentru a realiza o copie a Columnei care să fie expusă în România. Eforturile sale au fost încununate de succes în 1939 când statul român a comandat copia, aceasta fiind terminată în 1943. Copia a fost executată din ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, și respectă proporțiile monumentului. Din cauza războiului mulajele au fost depozitate în diverse locuri locuri în Roma (Muzeul Lateran, Forul lui Traian, Palatul Expozițiilor) și doar în 1967 au fost aduse în România. Din 1972 copia la scară naturală a bazei Columnei lui Traian și copii ale scenelor reprezentate pe acest monument sunt expuse într-o sală a Muzeului Național de Istorie a Romaniei.

            Informația provenind din Columna lui Traian reflectă, firește, punctul de vedere roman, dar poate fi privită și ca dovadă istorică de încredere. Soclul columnei a fost repredus la scara 1:1 în muzeul din București, în timp ce nivelurile superioare sunt expuse fragmentar în sălile adiacente, ceea ce permite o urmărire ușoară și în detaliu a narațiunii. În holul muzeului există, de asemenea, și o machetă la dimensiuni mult reduse a Forului lui Traian. Dacii sunt prezentați într-o manieră respectuoasă de cuceritorii lor, în scenele de bătălie. Inclusiv femeile dace apar ca participând la ostilități, hărțuind armatele și torturând prizonieri.

Sursa: "Dacii de pe Columna lui Traian, vazuti de aproape la Muzeul National de Istorie din Bucuresti" - Victor Grigore 

            In Lapidariul muzeului se păstrează o serie de piese de sculptură în piatră, care au aparținut inițial unor monumente de arhitectură veche românească, monumente dispărute în diferite circumstanțe, unele demolate în beneficiul unor sistematizări de la finele secolului XIX, altele rezultând din demolările iraționale din anii '80, între care pietre de mormânt, pisanii, ancadramente de uși și ferestre, coloane monumentale și baze de coloană, capitele etc.

Muzeul Naţional de Istorie este deschis publicului de miercuri pana duminica intre orele 10-18, luni si marti este inchis. Pentru mai multe detalii vizitaţi pagina oficială a muzeului: mnir.ro

            Statuia împăratului Traian din fata Muzeului de Istorie, este o operă a sculptorului Vasile Gorduz, amplasată de Primăria Capitalei pe treptele Muzeului Național de Istorie a României.
Monumentul a fost dezvelit in anul 2012, are o înălțime de 2,15 metri, este turnat din aproximativ 500 de kilograme de bronz și îl reprezintă pe împăratul Traian, stând în picioare nud, ținând în brațe o vietate fantastică, rezultată din contopirea între Lupa Capitolina, cu trei țâțe, simbolizând latinitatea poporului român, din al cărei cap sucit spre stânga iese parcă fluturând un trup de șarpe, încercând să sugereze stindardul de luptă al dacilor, un dragon format prin îngemănarea a două animale: capul de lup și trupul de șarpe, reprezentând mitul genezei daco-romane a poporului român.
Pe soclul statuii, înalt exact cât o treaptă a scărilor monumentale ale muzeului, este prinsă o placă de alamă în care sunt săpate cuvintele: Imperator Traianus Sculptor: Vasile Gorduz.

Sculptura nu este unicat, pentru că autorul a mai realizat încă două lucrări foarte asemănătoare cu cea dezvelită pe treptele Muzeului Național de Istorie, ele diferind, de fapt, doar prin forma și înălțimea soclului. Una dintre statui se află la Sevilla, pe malul Guadalquivirului, între podurile Triana și Cachorro, unde privește spre apă, iar cea de-a doua este amplasata în curtea Academiei di Romania din Roma, insa aceasta nu este finisata nici pana in ziua de azi.

Sursa: Wikipedia - Statuia Imparatului Traian din Bucuresti

            Povestea locului:

            Pe intinsul loc pe care astazi se inalta Palatul Postelor, actualul Muzeu National de Istorie, cat si pe terenul aflat in spatele sau pana la strada Smardan, odinioara era vechea vatra a Balacenilor. Poate pana in ziua de azi aceste locuri ar fi ramas ale Balacenilor daca  Constantin Brancoveanu nu l-ar fi sanctionat pe Constantin Aga Balaceanu din ratiuni de nesupunere, tradare si trecere in tabara adversarului considerate o incalcare a juramantului de credinta prestat fata de noul domn la preluarea puterilor, Balaceanu fiind ginerele dusmanului de moarte Serban Voda Cantacuzino, si care adusesera nemti in tara cu gandul sa-l rastoarne pe Brancoveanu.
            In anul 1690 Constantin Aga Balaceanu este ucis in batalia de la Zarnesti iar Voda porunceste sa i se taie capul sis a-l aduca la Bucuresti, dupa care porunceste sa se darame casele Balaceanului iar pe locul lor sa se aseze capul infit intr-o sulita. Capul lui Constantin Aga Balaceanu a stat la vederea trecatorilor un an si jumatate, dupa care Voda confisca locul in folosul sau.
            Pe cea mai mare parte a locului confiscat, Constantin Brancoveanu ridica un han care pana la daramare ii va purta numele: Hanul lui Constantin Voda.
            Era un han mare, bine clădit; călătorii considerându-l al doilea după hanul lui Şerban Vodă. În mijlocul lui era ridicată o bisericuţă, unii spun de Brâncoveanu, alţii spun de Bălăceni, pentru iertarea păcatelor lui Constantin Aga. Altfel semăna cu celelalte hanuri mari, pomenite de Ion Ghica: „Curţi mari, pătrate, cu zidurile înalte şi tari de jurîmprejur, cu porţi groase de stejar, căptuşite cu fier, legate în piroane, şine şi lanţuri, cu clopotniţă deasupra gangului; în mijlocul curţii, biserica, ocolită de case tari de zid; compartimente unele lângă altele, fiecare cu pivniţă adâncă, cu magazie boltită, cu uşi de fier scoase pe o galerie cu arcade, pe coloane de piatră, cu capiteluri pe deasupra, cu odăi toate cu ferestrele şi cu uşile pe un pridvor care ocolea hanul dintr’un capăt până într’altul, comunicând cu două scări mari, acoperite, faţă în faţă una cu alta: totul în stil italian, tipul adoptat pretutindeni în Archipel şi în Marea Neagră, pe unde genovezii aveau contoare”
            Cu timpul, zidurile hanului s-au spart, astfel pravaliile au inceput sa se aseze cu fata la stradă si astfel, în loc sa meargă negustorul la boier acasă cu bocceaua cu marfuri in spinare, a inceput boierul, dar mai ales boieroaica, să meargă la negustor. Astfel, încet încet s-a facut tranziţia de la han la magazinul de azi, ca mai apoi hanul sa isi piardă atribuţiile lăsând loc prăvăliilor si hotelurilor.
            În 1847 Hanul lui Constantin Vodă este distrus de un incediu, iar in 1956 se incepe dărâmarea ruinelor clădirii.
            Pe locul unde cândva trona capul lui Balceanu înfipt în suliţă, urmează să se aşeze antreprenori de spectacole, astfel, în 1857 se deschide un fel de Café Concert care este inchis în scurt timp de către consulul turc.
            Câţiva ani mai târziu apare Circul Soulie, care, în 1861, pentru ziua de naştere a lui Al.I.Cuza anunta: „Pentru aniversarea Alteţei Sale Serenisime Alexandru Ion Cuza vor avea loc la Circul Soulié o mare cursă naţională română întitulată „Unirea Principatelor” executată de domnişoarele Clementina şi Olga Soulié. Subiectul: Zeiţele Principatelor încearcă să se unească, le împiedecă însă geniul Discordiei, dar acesta este răpus, şi zeiţele se unesc, sub steagul naţional, în strigătul de „Trăiască România”.
            În 1866 se aşează în Piaţa Constantin Vodă, cum era denumit locul la acea vreme, într-o clădire definitivă de lemn, faimosul circ Suhr cu un program ce se anunţa senzaţional. Vedeta circului era domnişoara Paulina Suhr, despre care se spune ca era frumoasă şi cuminte, astfel că avea un roi de admiratori ce o curtau cu bomboane fine şi buchete de flori. Circul Suhr se inchide o dată cu casatoria domnişoarei Suhr cu un domn Ghica, viitor secretar general al Ministerului de Lucrari Publice.
            În locul Circului Suhr în Piaţa Constantin Vodă vine circul Hutemann, care avea si el o stea, pe domnisoara Henriette, fiica directorului, pe care Caragiale o descrie in numela Bonbon publicata in volului Din carnetul unui sufleor, fiind scrierea cu care I.L Caragiale termină Scrisoarea a 2a în Convorbiri Literare.
            Dupa un timp pleacă şi Hutemann din Bucureşti, iar în pustia piaţă Constantin Voda se aşeaza negustorii cu tăvi cu seminţe, covrigi si plăcinte cât şi cei cu vestitele cofe cu bragă. Locul fiind întins vine şi în sprijinul oratorilor publici care îl aleg pentru întruniri.
            În 1894 se incep lucrările la Palatul Poştelor ce va fi inaugurat în 1900, pe un teren ocupând 8000mp şi cheltuindu-se aproximativ 4 milioane de lei aur. Aici îsi va desfasura activitatea Poşta Română până în 1970, după care din 1972 Palatul Poştelor va adăposti Tezaurul României şi o serie de obiecte de mare valoare istorica găzduind Muzeul Naţional de Istorie a României.

Sursa: "Podul Mogoasoaiei - Povestea unei strazi" - Gheorghe Crutzescu

NOTĂ: Prezentul material a fost sintetizat în vederea prezentării Palatului Poştelor în Circuitul "Calea Victoriei 4" din cadrul proiectului "Bucureşti" organizat de ATGR in sprijinul viitorilor ghizi de turism din data de 1.aprilie.2015.


În final vă las şi o parte din fotografiile facute cu o saptămână înaintea prezentării maiestuosului Palat al Poştelor. Pozele au fost facute cu o camera foto Sony Nex-5T.







Un comentariu:

Andreea B spunea...

Bine ai revenit pe blog. Asteptam si povesti de la munte :)

Agonie si extaz

Agonie si extaz