La plimbare prin Banat. Clisura Dunarii si muntii Aninei

M-am apucat de scris acest jurnal de cand am venit din aceasta tura, adica acum mai bine de 7 luni, insa pana acum n-am reusit sa il termin, sa-i adaug si poze, si sa vi-l impartasesc si voua. Dar cred ca a venit momentul sa il scot de la naftalina si sa ii dau luciul binemeritat, mai ales ca acum este iarna, nu o iarna autentica asa cum ne-am dori, insa stand in casa la caldurica imi amintesc cu atata drag si dor de clipele frumoase petrecute in aceasta tura plina de miresmele salcamilor infloriti. Nu pot decat sa imi doresc ca in acest nou an 2012 sa revin in Muntii Banatului, chiar am in gand o tura in luna mai prin Parcul Natural Portile de Fier unde sa pot sta macar o noapte sa admir frumusetile frumosei noastre albastre...Dunarea. Va las in continuare cu povestea, asa cum am scris-o eu in anul ce a trecut, cu completarile de rigoare.

Golful Dubova, intre Cazanele Mici si Cazanele Mari ale Dunarii.

 Buna dimineata dragii mei.

Ne apropiem de finalul lunii florilor, si mult asteptata tura din Banat a luat sfarsit. Si cum nu pot pastra doar pentru mine impresiile din aceasta tura, va voi povesti sper eu…pe indelete…cam cum am petrecut 4 zile in Parcul Natural Portile de Fier si Parcul National Semenic Cheile Carsului.

Aveam de mult timp in gand o tura pe Cheile Garlistei si Cheile Carasului, si cum Semenicul este la mai bine de 500km de Bucuresti m-am gandit ca o tura de 4 zile pentru acea zona a tarii ar fi mult mai nimerita decat doar un week-end pe fuga.

Dupa ce am rascolit site-ul Parcului National Semenic – Cheile Carasului, cat si site-ul Exploratorii Semenic, m-am hotarat sa combin cumva si cu Parcul Natural Portilede Fier in prima zi si sa vizitam Cazanele Dunarii.

Ce am propus eu…si ce am reusit sa facem…e un pic diferit, pentru ca nici eu si nici ceilalti prieteni cu care am petrecut aceste 4 zile nu mai fuseseram in zona si ma bazam doar pe indicatiile de pe net si ale altor persoane carora am avut ocazia sa le cer informatii.

Cum orice plan bine batut in cuie strica tencuiala din perete si cade, cam asa s-a intamplat si cu plecarea noastra. Trebuia sa plecam 5 persoane din Bucuresti (eu, Razvan, Marius si Irina), apoi sa il preluam pe Radu de la Pitesti ce venea cu trenul de Cluj, dupa care sa ne intalnim cu Mugurel si Mircea in Drobeta, caci ei veneau din Targu Jiu. Toate bune si frumoase pana in ziua dinaintea plecarii, cand Razvan ma anunta ca el nu mai poate pleca cu masina deoarece trebuie sa schimbe o piesa ce nu mai functioneaza din cauza impactului cu un caine pe drumul de noapte catre tura din Oslea – Retezat de acu o luna. Si asa ziua dinaintea plecarii devine una din cele mai stresante zile din viata mea, pentru ca trebuia sa plecam 5 si nu stiam cu ce. Marius se ofera sa mergem cu Matizul, Razvan se gandeste ca ar putea lua el trenul pana in Drobeta si apoi sa fie preluat de Mugurel, insa si acest plan este dat peste cap cand Mugurel afla ca trebuie sa fie la birou in prima noastra zi de tura. O nebunie curata. Intr-un final, pe la 9 seara, Razvan ne da de veste ca putem merge cu masina lui dar fara climatizare, apoi Mugurel reuseste sa isi faca libera urmatoarea zi si sa ne intalnim cum stabilisem.

Toate bune si frumoase. Ne intalnim la 5 jumate la Gara de Nord, cu o intarziere a lui Razvan de 15 minute ce o face pe Irina sa se razgandeasca datorita unei stari de rau, asa ca plecam doar 3 la drum. Il luam si pe Radu din Pitesti, dar la scurt timp ne dam seama ca si el are o problema si suntem nevoiti sa facem pauze lungi si dese ceea ce ne face sa hotaram ca mai bine pentru toti este ca Radu sa se intoarca inapoi in Cluj. Cu parere de rau ne luam ramas bun de la el si il lasam la tren in Drobeta, dupa care pornim catre Orsova sa ne intalnim cu Mugurel si Mircea ce nu mai aveau rabdare asteptandu-ne aproape 2 ore sa ajungem.

In jur de ora 13 ajungem la Orsova, cu 2 ore intarziere fata de planul intial. Facem prima poza cu superbul colier de apa al tarii noastre, frumoasa Dunare Albastra si pornim la drum spre Dubova.

Dunarea la Orsova.

Ce am reusit sa facem in prima zi, 26.mai.2011

Traseul nostru cu masina a fost urmatorul: Bucuresti – Pitesti – Slatina – Craiova – Strehaia – Drobeta Turnu Severin – Orsova – Dubova – Moldova Veche – Pojejena – Racasdia – Oravita – Anina – Lac Buhui.

Trasee turistice de la Dubova:

Traseu turistic Cazanele Mari – Ciucarul Mare (TG) Timp de mers: 2ore

Traseu turistic Cazanele Mici (TR) Timp de mers: 1ora

Loc de campare: Lacul Buhui

“Cazanele Mici si Mari ale Dunarii se afla la sud-vest si nord-est de localitatea Dubova, intre Valea Ogradena si Ogasul Turcului. Prin Cazanele Dunarii se intelege portiunea de defileu cuprinsa intre gurile de varsare a raurilor Plavisevita (in sud) si Ogradena (in nord), formand o unitate geomorfologica bine individualizata. Bazinetul miocen de la Dubova imparte Cazanele Dunarii (in lungime totala de 7,4 km) in doua portiuni distincte: Cazanele Mari si Cazanele Mici. Intre bazinetul Dubovei si Plavisevita sunt Cazanele Mari. Cazanele Mari au o lungime totala de 3,8 km si sunt formate din Dealul Ciucaru Mare (318 m), ai carui pereti abrupti marginesc latura stanga a fluviului si din Dealul Stirbatul Mare (768 m) situat pe teritoriul Serbiei. Intre bazinetul Dubovei si Ogradena se afla Cazanele Mici, avand 3,6 km lungime. Ele sunt alcatuite din Dealul Ciucaru Mic (313 m) si Dealul Stirbatul Mic pe teritoriul Serbiei (626 m). In aceasta zona Dunarea strabate cea mai ingusta si mai grandioasa zona a Defileului Dunarii. Cazanele Mari sunt despartite de Cazanele Mici de bazinetul Dubova. Latimile minime ale albiei Dunarii in Cazane sunt de 150 - 200 m, iar latimea medie pe tot sectorul este de circa 350 m. Adancimea minima a Dunarii in Cazane este de 22 m (in dreptul bazinetului Dubova).”- Extras de pe site-ul Parcului National Portile de Fier.

Inainte sa ajungem la Dubova ne oprim sa vedem Chipul regelui Decebal, sculptura in piatra construita incepand cu anul 1998 “sub auspiciile Fundatiei Europene Iosif Constantin Dragan, la varsarea raului Mraconia in Dunare”.

Trecem apoi si pe langa Manastirea Mraconia pe care o pozam din mers si ne oprim la Pensiunea Decebal sa mancam. Pensiunea Decebal este o oaza de liniste si relaxare pe malul Dunarii, cu vedere catre cazanele Dunarii si peretii stancosi dinspre Serbia. Ne-am relaxat pe sezlongurile de langa piscina asteptand saramura si pestele prajit privind catre oglinda apei intr-o liniste cu totul aparte.

Privelistea. N-as mai fi plecat de aici.

Poftiti la o saramura de crap. Cine mai doreste?

Dupa ce ne-am incarcat bateriile am plecat la drum catre centrul oraselului Dubova, unde la 100m de primarie se afla indicatorul catre intrarea pe traseul Cazanele Mari – Ciucarul Mare ce dureaza aproape 2 ore dus- intors. Suntem intampinati de o ceata de rangeri canini, intr-un numar impresionant de mare, ce pentru inceput ne sperie dar apoi ne bucura compania lor pe traseu. Urcam cu greu prin padurice caci aveam burtile pline, dupa care iesim intr-o poiana cu flori la capatul careia Marius cade „rapus” pe bancuta frumos amenajata. Ne continuam apoi drumul iar prin padurice dupa care iesim din nou intr-o poiana unde ni se deschide frumoasa panorama catre Cazane. Un imens sirag de apa marginit de stanci intr-o liniste perturbata doar de cate o masina ce serpuieste pe drumul de pe malul Serbiei sau cate un o barca cu motor sau un vapor de marfa. Dar linistea si calmul Dunarii era ametitor. Stateam totusi cu grija pentru ca stiam ca in zona sunt vipere, insa nu am vazut nici una din fericire. Doamna de la pensiunea unde mancasem cand a auzit ca vrem sa urcam pe Ciucarul Mare ne-a sfatuit sa avem grija caci sunt multe vipere, dar cand am intrebat-o daca a auzit de cineva care ar fi fost muscat a zis ca n-a auzit pana acum. Asa ca pana la urma faza asta cu viperele...e cam cu dus si intors. Eu am considerat in excursia asta ca viperele sunt ca si ursii. Adica stii ca acolo e habitatul lor, dar cat de mare poate fi sansa sa te intalnesti totusi cu ele? Merg de atatia ani pe munte si nu am vazut niciodata vreun urs, acuma nu oi avea norocul sa dau chiar din prima peste vipere. Si pana la urma am scapat si n-am avut onoarea sa intalnesc nici una. Si nu imi pare rau. 

Poienitele cu flori.

Dupa multe poze pe primul punct de belvedere de unde nu mai vroiam sa plecam, ne continuam drumul pe poteca ce merge paralel cu apa alaturi de echipa de rangeri canini cu dimensiuni de la cel mai mic si rau la cel mai mare si calm pana la urmatorul punct belvedere. Boschetarisul de pe marginea potecii fosneste si noi grabim pasul fiind precauti. Din nou facem o sesiune foto, admiram si garofitele de pe marginea stancilor, ne inchipuim cam cum arata oara Cazanele de pe versantul celalalt de pe partea Serbiei si ne gandim ca intr-o tura viitoare sa ne cocotam si la vecinii nostri de peste granita.

Continuam poteca si ajungem la finalul traseului marcat cu stalp indicator unde avem ultimul punct de belvedere catre Golful Dubova.

El parca era Purecosul, nu? :))

Cu vacile la pascut prin padure.

Soparlita fotomodel.

Si coboram voiosi inapoi la masini.

Ne intoarcem la masini insotiti tot de ceata vesela de catei si ne intoarcem cam 3-4 km inapoi spre intrarea pe Cazanele Mici. Poteca urca abrupt prin padure si pentru prima oara regret ca nu mi-am luat apa cu toate ca e un traseu de doar o ora dus – intors. Dupa urcus gasim iarasi o masa cu bancute si panou indicator, dupa care poteca urca lin prin padure si iesim la un boschetaris unde pierdem marcajul, vegetatia fiind foarte abundenta. La capatul traseul deabia avem un punct de belvedere catre Cazanele Mici unde din nou frumoasa Dunare Albastra ne zambeste curgand agale. Mugurel este un pic dezamagit de traseul Cazanele Mici datorita boschetarisului ce ne impiedica sa ne bucuram de priveliste, insa eu sunt multumita si doar cu linistea de la capatul stancilor.

As fi vrut sa fi stat mai mult, daca as gandi acum din nou traseul as merge pe Clisura Dunarii si as dormi la o pensiune o noapte pentru a ma bucura pe deplin de privelistea impresionanta ce o ofera aceasta zona a tarii. Plus ca sunt o gramada de trasee in Parcul Natural Portile de Fier ce ofera o perspectiva splendida catre Dunare. Pot spune ca m-a impresionat mai mult decat Delta, cu toate ca este total diferit si poate ca nu incape comparatie, insa consider ca orice roman ce isi iubeste plaiurile tarii ar trebui sa vada aceasta comoara ce se afla in capatul de vest al tarisoarei noastre.

Mai aveam in plan sa vizitam pestera Ponicova, insa cum eram oricum in intarziere cu 2 ore fata de planul initial stabilit, si cum nici nu suntem mari iubitori de pesteri, am hotarat sa mergem mai departe si sa ajungem pe lumina in Anina la Lacul Buhui.

GPS-urile considera ca pentru a ajunge in Anina ar trebui sa ne intoarcem in Orsova, insa dorinta mea era sa vad Dunarea in toata splendoarea ei, si ma bucur ca nu m-am luat dupa GPS-uri si am continuat drumul asa cum mi-l planificasem initial, adica pe malul Dunarii pana la Moldova Veche, dupa care in continuare pe DN57 spre Oravita – Anina. Sunt portiuni unde drumul este stricat, dar fara sa puna probleme. Am prins un apus de toata frumusetea oglindit in apa imbratisata de stanci, apoi am continuat drumul printre lanuri verzi urmate de paduri de salcami si multe serpentine. Este unul din drumurile ce mi-a placut enorm, mie, care nu sunt o iubitoare de a merge cu masina, insa in nici o tura nu m-am mai imbatat atat de mult cu parfumul salcamilor si socului infloriti.

Fortificatia medievala Tricule.

Am ajuns in Anina dupa ora 9 seara, am descoperit cu ceva dificultati drumul forestier ce duce pana la lacul si cantonul Buhui si am pus corturile noaptea. Am fost intampinati de cabanierul ce se ocupa de canton ce ne-a ajutat cu informatii despre zona si ne-a primit foarte ospitalier. 

Despre zona lacului Buhui, pe cati am intrebat nimeni nu a stiut sa imi spuna cum este pe acolo. Cei de la parc mi-au spus ca nu exista izvoare in zona si am cumparat apa din oras, insa la canton este izvor amenajat cu teava la nici 5 minute de canton. De-asemenea la canton se fac cazari cu 25lei de persoana iar cabana arata superb dupa parerea mea. 

Dupa ce ne-am pus corturile, baietii au facut un foc si apoi ne-am strans la seminte si povesti despre ce vom face a doua zi.

Ca o concluzie...am incercat sa ma documentez de pe internet despre ce pot face in zona muntilor Aninei – Semenic, insa este destul de greu sa faci asta de acasa, si cand unii spun „du-te si vezi acolo, ca o sa primesti sfaturi daca intr-adevar cauti”, au dreptate. Adica...sunt atat de multe locuri de vazut, despre care de acasa nu prea poti afla clar ce si cum, incat acolo iti pare rau ca nu ai timp sa le vezi pe toate.

Ce am reusit sa facem in a doua zi, 27.mai.2011

Traseu cu masina: Lacul Buhui - Anina

Traseu cu trenul: Anina 9.30 – Ciudanovita 10.35

Traseu turistic: Ciudanovita - Gara Garliste (pe jos pe calea ferata) – Poiana Peris ( 8km pe diverse poteci) – Cheile Garlistei – Anina (PR). Timp de mers cu tot cu pauze: 9ore30min

Loc de campare: Lacul Buhui

M-am trezit de dimineata in jur de ora 7, multumita ca in sfarsit am dormit o noapte la cort in care mi-a fost perfect de cald si deci m-am odihnit bine. Dupa cafeluta si mancare, strangem corturile in graba caci ne-am cam lalait putin mai mult decat planificasem si nu vroiam sa pierdem celebrul tren Anina – Oravita ce pleca la 9.15.

Ajungem insa repede in Anina, pe ritmuri flamenco sub bagheta lui Razvan ce se ocupa de buna dispozitie de dimineata. In gara lume multa, o gramada de copii veniti cu profesoarele sa se plimbe cu trenul pe cea mai veche cale ferata montana din Romania construita in 1863 si care la 1 iulie se va inchide circulatiei, caci asa este la noi, de ce sa conservam ceva de o suta de ani in loc sa distrugem?

Ca niste calatori corecti cumparam bilete (3.10lei/persoana) sfatuiti insa de cel de la casa de bilete sa cumparam din tren. Nu sunt deacord cu acest lucru si mai mult il rog pe domnul respectiv sa imi taie bilete din gara. 

“Traseul este supranumit "Semeringul Banatean" datorita asemanarii dintre acesta si calea ferata "Semering" din Austria, construita intre anii 1845-1854. Se poate face o paralela atât privind însusirile tehnice între aceste doua linii ferate cât si între peisajul montanistic pe care îl strabat. Linia ferata Semering are o lungime totala de 40 Km (între Glognitz-Mürzuschlag) pe o diferenta de nivel de 388 m; la noi este o diferenta de nivel de 340 m pe o lungime de 34 km. Acolo cu fost construite 15 tunele, iar aici 14 tunele.

Marea arta a constructiei aceste cai ferate consta în faptul ca are o inclinare de 20 o/oo fata de celelalte cai ferate care au avut o inclinare cu diferenta de nivel de 14‰. De asemenea raza curbelor la aceasta linie este de 114 m fata de celelalte cai care au o raza de 150 m. Din aceste motive au fost nevoie de locomotive si vagoane speciale. Trecerea peste vai adânci are o lungime totala de 843 m, iar tunelele masoara o lungime totala de 2084 m. A fost nevoie sa se faca strapungeri si taieturi în deal pe o distanta de 21 km si numai pe aproximativ 10 km trenul are o linie ferata normala. . Linia ferata Oravita - Anina are o lungime de 34 km, iar constructia a costat în total 5.000.000 de gulden. Au fost construite în total 10 viaducte cu o lungime totala de 843 m, tuneluri într-o lungime totala de 2084 m si strapungeri de dealuri pe o lungime totala de 21.171 m. Trecerea peste vai se împarte între urmatoarele puncte: Oravita si Maidan 6 treceri - dintre care viaductul cel mai lung este asa numitul viaduct Racovita de 115 m si 26,5 m înaltime; Maidan si Lisava au un viaduct, între Lisava si Gârliste(Carasova) sunt doua viaducte dintre care ultimul este cel de la Jitin - acesta fiind o adevarata opera de arta.” – Extra de pe site-ul Oravita – Anina. 
 

Am mers cu trenul pana in Ciudanovita, defapt pana la Punct Oprire Ciudanovita, inca tind sa cred ca statia din sat era putin mai in colo, desi...aveam eu sa am o mare surpriza putin mai tarziu  cum ca gara satului nu tre sa fie neaaparat in sat, cum credeam eu ca este in Garliste, ci tocmai la 8 km distanta...Va povestesc imediat.

Trenul acesta are un farmec aparte, fiind vechi, ruland pe o cale ferata construita acum mai bine de 100 de ani cu traverse in mare parte din lemn, traversand vai pe viaducte de o arhitectura impresionanta si taind muntele in doua prin multitudinea de tunele adanc sapate in stanca. Cel mai lung tunel, cel dinaintea statiei Garliste, este partial inundat cu apa. In bezna trenul pare ca pluteste pe apa in lumina slaba a frontalei, insa in final iese triumfator la soare. Am considerat ca este pacat sa parcurgem doar portiunea Anina – Garliste si am mers pana in Ciudanovita, de unde ne-am intors pe calea ferata pe jos pana in statia Garliste exersandu-ne mersul la pasi egali pe traversele de lemn. Am putut astfel sa studiez indeaproape Viaductul Jitin despre care citisem pe net, o adevarata opera de arta, atat de sus cat si de sub el, coborand multitudinea de trepte pana la firul apei. Este impresionant sa poti avea in fata ochilor o asemenea capodopera inginereasca construita cu atat de mult timp in urma, asta o spune intr-un fel inginera din mine ce mereu ramane fermecata de podurile vechi, caci si aceasta este unul din motivele pentru care am facut facultatea de Drumuri si Poduri.

„Construit în anul 1863, sub autoritatea Căilor Ferate de Stat Austriece, viaductul Jitin are cinci deschideri: una centrală, de 34,50 m, si câte două deschideri marginale, de 15,80 m.

Suprastructura viaductului este sustinută de căte două bolti de căramidă de circa 15,80 m, si un tablier metalic central, de 34m deschidere, iar infrastructura este alcătuită din două culee si patru pile. Pe pod, linia de cale ferată are o declivitate de aproximativ 20‰ si descrie în plan orizontal un traseu alcătuit dintr-o curbă circulară cu raza de aproximativ 114 m deasupra boltilor de la capătul dinspre Oravita, un aliniament pe tablierul central si o curbă circulară cu raza de aproximativ 109 m deasupra boltilor de la capătul dinspre Anina. Viaductul traversează Valea Jitinului, diferenta dintre nivelul superior al sinei si talvegul acesteia fiind de 37,8 m. Materialele utilizate la constructia lui au fost: cărămida arsă - pentru boltile de la capetele viaductului, otel - pentru tablierul central, piatră calcaroasă - pentru zidăriile din pile si culee. – Extras din articolul Viaductul Jitin de Gheorghe Popoviciu 

Am trecut prin cele 7 tunele speriind soparlimea tolanita la soare. Am identificat si doua cadravre, unul de bursuc si unul de cartita. Ne-am topit sub soarele arzator si ne-am bucurat de adierea vantului pe ultimii kilometrii de cale ferata pana in Garliste. In total intre Ciudanovita si Garliste sunt 8km, cam atata mi-am chinuit eu cei 4 baieti ce au acceptat provocarea acestei ture incepand de joi. 

Dar surpriza aveam sa o aflu curand, cand ajunsi in gara Garliste am cautat evident satul, caci in conceptia mea, orice gara intr-o localitate se afla in localitate. Dar nu…aici nu e asa. Aveam sa aflu ca pana in Satul Garliste trebuia sa mai mergem 8km pe niste poteci ce se ramifica in toate directiile, dar din care sa aleg numai pe acelea ce duc spre dreapta catre Garliste, si dupa ce trec de o livada cu pruni si o padure, voi iesi la un moment dat in traseul spre Cheile Garlistei. Pff…si mai spuneau altii ca m-am documentat prea mult…partea asta cu 8km din gara pana in sat nu o stiam, dar, era ora 1 asa ca timp aveam destul, cu toate ca stiam de Cheile Garlistei ca sunt lungi si “nu se mai termina” asa cum imi spusese cineva saptamana trecuta. Teoretic pe ghidul parcului se fac 2 ore pe chei, dar cred ca doar Mariusica in pas maratonist face 2 ore pe cheile alea interminabile.

Sa revenim. Luam pranzul la umbra unui copac in gara, ne aprovionam cu apa de la niste oameni care ne ajuta cu informatii cum sa ajungem in Chei, si pornim la drum inapoi pe calea ferata pana la poteca la dreapta pe langa un gard de lemn. Nici nu intram bine pe poteca si Mugurel calca stramb incercand sa imi explice ca nu aveam cum sa nu vad poteca caci era destul de mare daca as fi stiut ca pe acolo trebuie sa o luam. 

Ca un obicei mai nou, in turele mele…nu stiu cum fac de reusesc sa lungesc traseele la 10 ore, oricat as vrea sa fie mai relaxante si mai …light sa zic asa, nu reusesc.

Coboram prin poienile pline de floricele mov, trecem de pruni si intram in padurea de salcami. O mireasma proaspata de salcami ne poarta pasii la vale ca intr-un dans ametitor. Nu cred ca am fost in vreo padure mai parfumata ca aceasta si tind sa cred ca traseul din aceasta zi a fost mai fain pana sa ajungem in chei decat cheile propriu zise.

Ajungem la un pod in arc frumos construit din piatra, in mijlocul padurii. Continuam pe firul apei ce dupa harti ne dam seama ca ar fi Valea Mare si descoperim poteca ce duce spre chei, caci ajungem la intersectia intre rauletul Valea Mare cu Garliste. Imediat dam si de marcajul mult dorit Punct Rosu, bucurosi ca aventura noastra de 8km pana in sat s-a incheiat si acum mai avem 4-5 ore de parcurs cheile.

Am mai intalnit niste marcaje Patrat Rosu si Patrat Albastru. Am inteles ca Patrat Rosu este limita Parcului National Semenic – Cheile Carasului, insa Patratul Albastru nu am descoperit inca ce este.

Din cate am recitit acum revenind acasa se pare ca ultima poiana in care am fost  inainte sa dam de marcajul punct rosu este defapt Poiana Peris. 

Ne descaltam si trecem apa numai buna de racorirea picioarelor a Garlistei si ne apucam de cules flori de salcam, caci Razvan avea in plan ca diseara sa ne pregateasca niste clatite mai speciale cu flori de salcam. Un adevarat deliciu. Manati de parfumul imbatator al pomilor ne abatem putin de la poteca noastra si dam de poteca ce urca destul de abrupt spre Carasova marcata cu Cruce Galbena. Ne intoarcem la ultimul Punct Rosu si revenim pe poteca noastra.

Cheile Garlistei se afla intre localitatile Anina si Garliste, fiind parcurse de raul Garliste numit si Aninei sau Schlucht in cursul superior. Se intind pe aproximativ 9km incepand cu 3-4km dupa iesirea din Anina si terminandu-se cu aprox. 1km inainte de satul Garliste.

Noi parcurgand de la Garliste la Anina am mers din aval in amonte, intotdeauna pe poteca din partea stanga a noastra, pe partea dreapta fiind pereti inalti stancosi pe care insa nu i-am putut admira prea mult datorita vegetatiei abundente. In trecut se pare ca a fost un drum de care din satul Garliste pana la constructiile parasite ce se gasesc pe traseu, drum ce trece prin tunel si portal si care se pierdea in “marele cot”, insa acum acest drum este napadit de vegetatie. De-asemenea se considera ca ar fi exista si un o linie ferate ingusta.

Cheile sunt intr-adevar interminabile. Am intrat in traseu la ora 3 si am ajuns la gara din Anina aproape de ora 8. Noi 4, adica eu, Razvan, Mircea si Mugurel, caci Mariusica n-a avut rabdare de a merge in pasul nostru si a ajuns mai devreme la masina, in jur de 6 jumate. Mi se pare de-a dreptul trist cum se considera aceasta zona Parc National cand toata marginile apei sunt pline de maldare de gunoaie pentru ca toata mizeria din Anina este deversata pe raul Garliste. Oare chiar nu se poate lua nici o masura sa se impiedice aceasta distrugere a natarii?

Din Anina am luat masinile inapoi la Lacul Buhui unde am campat din nou, asteptand si a 3a masina ce trebuia sa soseasca noaptea tarziu de la Bucuresti si anume Elena, Irina, Laurentiu, Lavinia si Adriana.

Razvan a pregatit clatite la primus, care tind sa cred ca vor deveni marca inregistrata pe viitor, dupa care am mai stat la foc si apoi ne-am retras in cantonul Buhui alaturi de cabanier sa vedem poze din zona sau sa tragem un pui de somn (eu cel putin) pana cand veneau cei de la Bucuresti.

Tarziu in noapte au ajuns cu bine si ceilalti 5, s-a intins si ultimul cort si cu totii ne-am lasat in bratele lui Mos Ene visand la o noua zi pe potecile din Banat.

Ce am reusit sa facem in a treia zi, 28.mai.2011

Traseu cu masina: Lacul Buhui – Anina – Carasova 

Traseu turistic : Carasova – Cheile Carasului – Pestera Liliecilor – Pestera de sub Cetate II – Poiana Prolaz. Timp de mers cu tot cu pauze: 5ore 

Traseu cu masina: Carasova – Crucea Iabalcei – Iabalcea – Canton Padina Seaca – Canton Comarnic

Loc de campare: Poiana Comarnic

M-am trezit de dimineata tot in jur de 7, bantuind pe langa cortul lui Mugurel sa il trezesc sa pregateasca cafeaua, dar Mugurel era trezit déjà dinaintea mea.

Frumos mai e sa te trezesti dimineata, sa te duci la izvor sa te speli cu apa rece, sa te plimbi prin padure in razele si racoarea diminetii, sa privesti lacul cum oglindeste in ochii sai padurea si sa te bucuri ca esti atat de departe de casa intr-un loc atat de VERDE. Atat de mult imi doream acest verde, si acum aveam padurea verde, lacul verde, pajistea verde…totul in jur era verde, nu cred ca exista pe lume o culoare mai minunata decat verdele. 

Intotdeana am considerat ca o persoana oricat de stresata, suparata sau trista ar fi, atunci cand o duci intr-un loc plin de verdeata e ca si cum i-ai da o picatura de apa vie, e o culoare fantastica ce te umple de energie fara sa faci nimic. Ma bucur de cate ori ies pe balconul biroului meu si privesc pajistea verde a vilei din fata firmei. Nu poate fi nimic mai presus de verde, verdele este pentru mine insasi definitia vietii si fara de care cred ca am imbatrani cu totii mult mai repede si am trai fara un sens…As putea scrie despre verde o teorie intreaga, dar ma opresc aici, de teama sa nu va plictisesc prea tare cu visele mele.

Am plecat de la Lacul Buhui pe la 8 jumatate in directia Carasova. Am parcat masinile langa pensiunea Perla Carasului si am pornit pe chei. 

Apa de baut se gaseste in doua locuri: de la pensiunea Perla Carasului se face drumul la stanga catre Carasova, drum ce intra in sat. Exact la intrarea in sat este o pompa albatra ce mie mi s-a spus ca “nu ai cum sa nu o vezi” dar eu chiar n-am vazut-o decat dupa ce am iesit de pe chei si am mers in sat. Mai este o teava cum cobori sub podul peste Caras la intrarea in chei, inainte de podul de lemn. Este o groapa amenajata din beton unde se coboara pe o scara metalica de 1.5m unde este aceasta teava cu apa buna de baut. Cel putin asa mi-au spus localnicii.

Cheile Carasului intr-adevar merita mult mai mult decat cele ale Garlistei, sunt un pic mai aerisite, cel putin portiunea pana la Prolaz si se pot face cu usurinta si cu bagaj greu, doar ca eu am considerat sa nu mergem cu tot rucsacul dupa noi pentru ca nu stiam de nici un izvor in zona Prolaz.

Ideea mea initiala de traseu era sa facem Cheile Carasului pana la Poiana Prolaz, apoi sa mergem pana la Pestera Tolosu, dupa care sa ne intoarcem inapoi la Prolaz si sa urcam spre Cetatea Carasului si Crucea Iabalcei pe traseul marcat cu Triunghi Rosu. Dupa care mai aveam cativa kilometri pe DN pana in Carasova. Au fost mai multe aspecte ce m-au influentat sa iau o decizie ce a suparat pe multi. Pe chei ne-am despartit de Elena si Laurentiu care au urcat sa viziteze pestera Liliecilor, noi alegand sa mergem mai departe pe traseu iar ei sa ne prinda din urma. Dupa care, spiritul de echipa a lipsit dat fiind faptul ca la un moment dat am observant ca Irina nu mai este cu noi si nimeni nu a remarcat acest lucru. Am considerat ca o vom astepta intr-o poiana, sau intr-un loc cu poteca ceva mai larga, dupa care ea m-a sunat sa imi spuna ca are o problema cu genunchiul si merge mai incet, apoi semnalul la telefon s-a pierdut de tot. A fost apoi incidentul in care Lavinia a cazut in jur de 5 metri din poteca, alunecand din greseala, cazatura ce nu a produs decat vanatai si o mare spaima a mea si cred ca si a celorlalti caci o vedeam cum se rostogoleste la vale. Nu stiu cum si de ce a alunecat, dar ma bucur enorm ca nu a patit nimic.

Ajunsi in Poiana Prolaz ne-am asezat sa-i asteptam pe ceilalti, eu am traversat raul pe cablurile suspendate si am iesit intr-o alta poiana plina de flori mov si cu iarba mare unde cobora un grup de copii impreuna cu un ghid si un profesor. Am vazut ca ei coborau pe traseul pe care eu il planuisem sa il urcam, cel cu triunghi rosu. M-am oprit sa ii intreb despre acest traseu, iar cel care era ghid mi-a spui ca ies intr-o ora la cetate, dar de acolo mai am 16km pe asfalt, si nu 3-4 cat stiam eu. M-am intors oarecum dezamagita la ceilalti, imi doream ca macar in ziua aceea sa ajungem sa punem corturile la maxim ora 5 si apoi sa facem baie, la fel cum imi dorisem si ziua precedenta sa facem baie in lac si nu apucasem datorita celor 8km in plus pe care nu ii estimasem. Asa ca le-am spus celorlalti parerea mea cum ca sa ne intoarcem pe acelasi traseu pe unde am venit, sa luam masinile din Carasova pana la Crucea Iabalcei unde incepe traseul Tringhi Rosu si sa coboram cu rucsacii pana la Prolaz sa punem corturile, dupa care cine vrea poate merge mai departe la Pestera Tolosu unde pe acel traseu ar fi vazut si cazanele Carasului, marmitele si alte zone mai salbatice ale acestor chei, mai précis, prima parte a cheilor nemarcata. Aici intr-un fel am gresit si am gandit oarecum in modul meu egoist pentru ca imi doream sa pun cortul devreme si sa prind o dupa-amiaza la soare, nu aveam nici un chef de 16km de asfalt si nici sa ma dau eu viteaza pentru ca nu eram sigura ca nu sunt 16 ci doar 3km.

Stiu ca unii isi doreau si partea asta salbatica a cheilor. Daca am fi mers pana la Tolosu am mai fi facut o ora dus, o ora intors, plus ca ar fi trebuit sa mai stam sa ii asteptam pe Elena si Laurentiu sa vina si ei pentru ca sigur vroiau si ei sa vada si pestera aceea. De-asta spun ca … am gresit in organizare si chiar nu stiu cum ar fi fost bine sa fac si cum nu. Dar acum nu mai conteaza. In modul meu egoist pot spune ca eu nu mai aveam nici un chef de salbaticia cheilor, de drum drept pe asfalt, de traseu lung cu campare la 8 seara. Sincer.

Ne-am intors pana la Pestera de sub Cetate 2 unde am gasit rucsacii celor 2 “speologi in actiune ”Elena si Laurentiu, asa ca ne-am poposit sa ii asteptam, dupa care au intrat in pestera si Irina cu Mircea.

Ne-am intors la masini tot cu gandul de a porni repede la drum spre crucea Iabalcei. Am mers apoi in Carasova sa ne aprovizionam cu apa si sa mai facem ceva cumparaturi, dupa care am mers spre Iabalcea. Am gasit stalpul indicator ce merge catre cetatea Caras pe marcajul Tringhi Rosu, dar nu am vazut nici un loc sa lasam masinile peste noapte, asa ca decizia mea de moment a fost sa merg mai departe in sat asa cum planuisem initial sa gasim poteca ce coboara printre salase direct in Prolaz, dar nici pe aceasta nu am gasit-o si nici localnicii nu stiau de ea. Am vrut sa nu lungesc de nici o culoare traseul in ziua aceasta, nu vroiam sa ma aventurez pe un traseu cu rucsacii mari prin balarii asa cum spuneau localnicii, si poate ca am privit eu prapastios, insa dupa balaureala lunga din ziua trecuta prin toate buruienile nu mai aveam rabdare sa mai fac acelasi lucru si azi. Si da, recunosc, am gandit in modul meu egoist fara sa mai intreb pe altcineva. Asa ca am decis sa mergem mai departe la Cantonul Padina Seaca si de acolo sa o luam pe jos pana la Comarnic unde stiam sigur ca stiu sa ajung fara sa ne ratacim, loc in care ar fi trebuit sa ajungem in urmatoarea zi, duminica.

La cantonul Padina Seaca stiam ca poate ajunge orice tip de masina, drumul forestier se continua pana la Cantonul Comarnic insa este cel mai extrem drum forestier pe care am mers vreodata. Asa cum anuntasem initial am hotarat sa lasam masinile la cantonul Padina Seaca, insa Elena si Laurentiu au hotarat sa urce cu masina mai departe. Mugurel si Razvan au lasat masinile la Padina Seaca si am pornit cu rucsacii mari catre Comarnic. Dupa vreun kilometru insa s-au hotarat si ei ca totusi ar putea merge cu masinile, decizie ce le apartine intru totul. La Valea Toplitei am gasit parcata masina lui Laurentiu, de acolo drumul se strica rau si Mugurel a decis si el sa renunte la masina tot acolo. Razvan insa a continuat pana la Comarnic cu Dusterul in care am incarcat toate bagajele. Cred ca am avut cele mai mari emotii pe acest drum, cu toate ca mergeam cu o masina de teren au fost zone in care credeam ca in orice clipa ne rasturnam masina fiind foarte inclinata catre vale, plus o gramada de sleauri pe care trebuia sa le incaleci foarte aproape de marginea drumului. A fost o zona in care cu toata ca masina e destul de inalta a atins cu scutul pamantul de sub ea. Ce sa mai…mi-a stat inima in loc crezand ca nu se mai termina acest drum de 4 kilometri. In spatele nostru insa venea vijelios o Dacie veche a carui proprietar o lovea fara mila pe sleaurile adanci, si pana la urma a ajuns intreaga la destinatie.

Am ajuns la ora 6 la Comarnic unde ne-am intalnit cu totii, Irina si Elena fiind foarte suparate ca nu mai ajungem la Prolaz asa cum spusesem initial. Am mers apoi sa vorbesc cu cei de la Canton sa ii intreb unde avem voie sa punem corturile si ne-au arata o poiana super frumoasa langa paraul Toplita unde aveam si vatra de foc si masa cu bancute. In plus, la pachet era si fostul ghid al Pesterii Comarnic pe nume Jerry.

Am campat, am facut focul si ne-am asezat la masa la povesti pana la 12 noaptea cand a inceput sa ploua. Ii multumim lui Marius care a alergat 2 ture pana la masina lui Mugurel lasata pe Valea Toplitei pentru a aduce cele doua cutii cu vin cu care ne-am desfatat in ultima seara. Noaptea a plouat, si chiar ne gandeam ca daca va ploua tare nu vom mai iesi cu masinile de pe drumul mocirlos. Irina si-a uitat aparatul foto agatat de stalpii bancutei toata noaptea afara beneficiind de un dus gratuit. Sper totusi sa nu ai probleme pe viitor cu camera si inca asteptam pozele din Oslea.

Si cam asa s-a incheiat a 3a zi din plimbarea prin Banat. A fost cea mai stresanta zi in care am luat decizii care au suparat pe multi, si le dau totusi dreptate si imi cer scuze.

Ce am reusit sa facem in a patra zi, 29.mai.2011

Traseu turistic: vizitare Pestera Comarnic. Timp de vizitare: 1ora 30min cu ghid turistic (10lei/pers)

Traseu cu masina: Canton Comarnic – Canton Padina Seaca – Iabalcea – Anina – Bozovici – Eftimie Murgu 

Traseu turistic: Cheile Rudariei si Parcul Mulinologic Rudaria Timp de vizitare: 30min

Traseu cu masina: Eftimie Murgu – Lapusnicel – Iablanita -  Mehadia – Drobeta Turnu Severin – Strehaia – Craiova – Slatina – Pitesti – Bucuresti 

Ne-am trezit dimineata pe la 8, dupa ce ploaia s-a oprit. Am facut o baie prin iarba inalta in drum catre tufisuri, am mancat si am mai stat la povesti pana pe la 11 cand aveam programat sa vizitam Pestera Comarnic - monument al naturii, dezvoltata pe 3 nivele, cu galerii si sali de dimensiuni mari. Vizitarea se face numai in compania unui ghid de la Parcul National Semenic contra cost – 10lei/persoana.

Despre Pestera Comarnic s-a facut si un reportaj in emisiunea Drumuri aproape a celor de la TVR Timisoara in colaborare cu AS Prusik TM  si AS Exploratorii Resita, filmare realizata in 18-20.06.2006 si difuzata in data de 05.11.2006 pe TVRTM / TVR2 si reluata pe TVR International.

 Am vizitat apoi si Cheile Rudariei si Parcul Mulinologic Rudaria unde am vazut si eu pentru prima data o moara in functiune, dupa care ne-am luat ramas bun si am pornit fiecare spre casele noastre.

Morile de pe Valea Rudariei reprezinta o marturie a tehnicii populare tradidionale din Banat. Se pastreaza un numar de 22 de mori asezate de-a lungul cursului apei, in sat si in afara satului. Morile functioneaza pe baza unui sistem de roata orizontala ce reprezinta un precursor al tehnicii moderne de hidrocentrale. - Extras din panoul informativ de la intrarea in Parcul Mulinologic Rudaria.

 Acum, privind in urma imaginile din aceasta tura, mi s-a facut un mare dor... dor de acele locuri, de prietenii cu care am fost, de parfumul primaverii, de verdele meu iubit...Dar cu toate ca imi este dor de toti si de toate, simt o mare implinire ca am trait acele clipe. Imi pare sincer rau de cei pe care i-am dezamagit in aceasta tura, dar...din pacate...nu reusesc sa multumesc pe toata lumea si sper sa fiu iertata intr-o zi. Pana atunci insa, eu sper sa ne revedem curand si pe alte carari ale muntilor nostri.


Cu drag,
Criss 

PS: Pozele din acest jurnal apartin lui Mugurel si mie. Urmeaza sa adaug si de la Mircea in viitorul apropiat.Si pentru cei ce vor sa vada cum arata Dunarea si de pe partea cealalta va invit sa va delectati cu pozele lui Mugurel din jurnalul Muntenegru 1 (drumul).