Amintiri din lumina reflectoarelor

Cred ca au trecut…mai bine de 11 ani de cand am pasit ultima oara pe o scena, ultima oara cand am pus mana pe un microfon, am asteptat sa inceapa orchestratia…si am inceput sa cant.

Imi aduc si acum perfect aminte cand eram la gradinita cat de mult imi placea sa cant, imi aduc aminte cand am pasit prima oara pe scena la serbarea de sfarsit de an a scolii unde mama era directoare. Nu mai retin CE anume am cantat, dar stiu ca intotdeauna am avut o atractie deosebita fata de scena, de jocurile de lumini atintite catre mine, de intreaga sala ce ma aplauda….de acustica salii atunci cand cantam…e un sentiment de plutire…de zbor…

Din toata “activitatea” mea pe plan muzical nu au mai ramas decat amintirile mele si 2 inregistrari la cele mai importante spectacole la care am participat: emisiunea Ploaia de Stele si Festivalul Cantecul Orasului.

In anul 2000…s-a facut o preselectie la emisiunea Ploaia de Stele, emisiune ce consta in implinirea visului de a fi pentru o clipa o vedeta. M-am dus cu gandul de a-mi implini visul si am interpretat melodia “Immortality” de la Celine Dion. Fiind fan inrait Celine Dion imi doream enorm de mult sa ii cant piesele si sa fiu ca ea. Dar n-a fost sa fie. Dupa preselectia de la Ploiesti, am fost la Bucuresti, unde doamna Doina Anastasiu mi-a recomandat sa incerc “sa fiu” Barbra Streisand interpretand cunoscuta piesa Memory din musicalul Cats, deoarece atat vocea cat si fizicul ma ajutau sa seman mai mult cu ea.



Am fost un pic dezamagita pentru inceput. Nu ascultasem pana atunci Barbra Streisand decat in filmele ei, stiam ca Celine crescuse cu muzica ei si intr-un fel ii ducea munca mai departe, si asta mi-a dat un imbold. Am cumparat atunci prima caseta audio Barbra Streisand, un concert. A fost destul de greu sa ii inteleg muzica fiind destul de diferita de ceea ce mie imi placea la acel moment. Am descoperit apoi si piesa Memory, o adevarata capodopera muzicala compusa de celebrul Andre Lloyd Weber caruia mai tarziu i-am ascultat aproape toate musicalurile, o piesa grea, intr-o interpretare si mai grea si un pic diferita fata de compozitia originala.

In acest concurs asemanarea cu vedeta careia ii luam locul trebuia sa fie vocala, fizica si interpretativa, asa ca in afara de orele de canto muzica usoara si clasica pe care le faceam, am inceput sa studiez si putinele filmari ce le gaseam la vremea aceea pentru a intra in pielea personajului.

Barbra Streisand este un talent innascut, o voce de aur, o actrita desavarsita, o femeie plina de sarm si eleganta, o doamna in adevaratul sens al cuvantului. Mult criticata pentru aspectul ei fizic, nu i-a pasat niciodata de acest lucru si a preferat sa ramana asa cum natura a inzestrat-o, mandrindu-se in schimb cu celelalte calitati ce o fac cu adevarat deosebita.

Cu greu am reusit sa fac rost de negativul piesei Memory, si o data ce am intrat in poseseia lui, am si fugit la Televiziunea Romana pentru probe. Au urmat o serie de inregistrari in studioul audio al TVR-ului, dupa care…adevarata provocare, emisiunea in sine.

Pe atunci se faceau putine emisiuni in direct, si cum in acest concurs trebuia sa canti live, nu toti reuseau sa treaca peste emotii, de aceea emisiunea era filmata cu ceva luni inainte de a fi difuzata pe post, insa vocile erau live.
Pe cat par de mari platourile de filmare din fata televizorului de acasa, pe atat de mici sunt in realitate, insa lumea televiziunii este fascinanta, o echipa bine legata si bine organizata.

Mi s-a parut destul de greu sa dau interviurile de prezentare, acolo chiar am avut emotii, in schimb pe scena eram eu in lumea mea plina de culori in valurile sunetelor. Cu toate ca atunci eram doar un copil, si nu intelegeam adevaratele sentimente de iubire pe care trebuia sa le interpretez in versurile melodiei, m-am descurcat incercand sa “fiu mai mare”.

Pentru “a deveni” Barbra Streisand, machiajul si costumatia trebuia sa ma transforme din copila de 17 ani, satena si rasfatata, in femeia matura, blonda, rafinata, o adevarata stea in lumina reflectoarelor. Dupa ce am iesit de la cabina de machiaj si m-am privit in oglinda nu mi-a venit sa cred. Eram cu totul alta persoana. Intreg machiajul si aranjarea parului cu peruca si turbanul acela a durat mai bine de o ora.




Midnight
Not a sound from the pavement
Has the moon lost her memory
She is smiling alone


In the lamplight
The withered leaves collect at my feet
And the wind begins to moan


Memory
All alone in the moonlight
I can dream of the old days
Life was beautiful then
I remember the time I knew what happiness was
Let the memory live again


Every street lamp seems to beat
A fatalistic warning
Someone mutters and the street lamp sputters
And soon it will be morning


Daylight
I must wait for the sunrise
I must think of a new life
And I musn't give in
When the dawn comes
Tonight will be a memory too
And a new day will begin

Dupa castigarea primei emisiuni, in care domnul Marius Teicu m-a felicitat pentru ca mi-am interpretat foarte bine partitura, eram in al noualea cer. A urmat apoi la ceva timp urmatoarea etapa a concursului, semifinala, unde m-am clasat din nou printre fruntasi ajungand in finala mica.





Pentru mine…a fost o experienta de vis. In momentele acelea chiar ma simteam o stea si mi-ar fi placut sa continui cu o cariera in muzica, dar nu a fost sa fie.

A doua inregistrare ce v-o las ca amintire, in special pentru parintii mei cat si prietenilor si colegilor de la vremea aceea ce ma rugau sa le cant ori de cate ori aveau ocazia, este de la un festival de muzica usoara la Ramnicul Sarat, festival la care am participat imediat dupa terminarea filmarilor la Ploaia de Stele. La acest festival trebuia sa interpretez doua piese din care una sa fie din repertoriul romanesc, cealalta fiind la alegerea mea, romaneasca sau internationala.

Mi-am ales ca piesa romaneasca celebra Salcie scrisa de Horia Moculescu, in varianta moderna a piesei, si It’s all coming back to me now, scrisa de Jim Steinman, piese din repertoriul mult indragitei Celine Dion. Mi-am ales doua piese grele, dar foarte dragi mie, piese cu versuri pline de pasiune, care cereau o interpretare profunda. Nu mi-a placut niciodata sa cant ceva de genul „Libera la mare” cum era in voga atunci. Ma atrageau piesele grele, unde trebuia „sa suferi” in interpretarea lor, ceea ce pe atunci nu era la cautare pentru o viitoare cariera muzicala.






De-ai fi tu salcie la mal
M-as face rau la umbra ta .
O stea pe cerul de opal
De-ai fi , in noapte m-as schimba
Si-acolo unde esti o viata as sta
In calea ta , in umbra ta ...


De-ai fi in zbor o randunea
M-as face cuib pe-un ram de pom
Sau primul fulg de nea
De-ai fi , m-as face din zapada om
Si-acolo unde esti o viata as sta
In calea ta , in umbra ta


Si-n ochii tai ce-n noapte
Somnul dulce i-a inchis
As vrea sa fiu clipa unui vis.


There were moments of gold
And there were flashes of light
There were things I'd never do again
But then they'd always seemed right
There were nights of endless pleasure
It was more than any laws allow


If I kiss you like this
And if you whisper like that
It was lost long ago
But it's all coming back to me
If you want me like this
And if you need me like that
It was dead long ago
But it's all coming back to me
It's so hard to resist
And it's all coming back to me
I can barely recall
But it's all coming back to me now


But you were history with the slamming of the door
And I made myself so strong again somehow
And I never wasted any of my time on you since then


But if I touch you like this
And if you kiss me like that
It was so long ago
But it's all coming back to me
If you touch me like this
And if I kiss you like that
It was gone with the wind
But it's all coming back to me

Acum, dupa atatia ani, am reusit sa copiez de pe casetele video din acea vreme pe dvd-uri aceste filmari, dupa care cu ajutorul lui Mugurel caruia ii multumesc mult, am selectat aceste clipuri ce vi le las in dar, acelora care m-au auzit sau nu cantand vreodata.

As vrea sa multumesc in special parintilor mei care in toata copilaria si adolescent mea m-au sustinut in pasiunea mea pentru muzica.

Nu regret ca acum am ales o meserie intr-un cu totul alt domeniu decat cel artistic sau muzical, ci ma bucur ca a fost o vreme cand am avut ocazia sa stralucesc cu adevarat si sa imi implinesc un vis.

Iar acum...dupa atatia ani...pot spune ca stiu ce inseamna versurile piesei Memory, si cat adevar graiesc...

Touch me,
It's so easy to leave me
All alone with my memory
Of my days in the sun
If you touch me,
You'll understand what happiness means
Look, a new day has begun...

Pe dinozaurul adormit (Creasta Oslei) si Simfonia picaturilor de ploaie

Asteptam de mult aceasta tura, astept de prea mult timp sa se trezeasca natura, astept ca Domnita Alba sa isi stranga trena de zapada si sa urce in palatul ei sa se odihneasca putin…asa…macar pentru juma de an, astept sa ma simt inundata de acel verde ametitor si proaspat ce-mi reda bucuria de a regasi o lume minunata plina de viata, dar…mai am ceva de asteptat…

Am plecat la drum purtand alaturi de mine un CD de mult uitat intr-un sertar, cu o muzica ce ma transpune in timp acum mai bine de 8 ani, o muzica ce pentru mine se potriveste de minune ca o coloana sonora a acestei frumoase povesti in lumea dinozaurului adormit din Muntii Valcan, caci…eu asa am facut cunostinta cu el in pozele lui Mugurel. Asa ca voi presara acest jurnal cu muzica din concertul Moment Of Glory: The Scorpions With The Berlin Philharmonic din anul 2000, un concert in care muzica simfonica se intrepatrunde intr-o perfecta armonie cu muzica rock.


Micutul Dino.


La ora 17 am plecat de la birou catre Gara de Nord unde trebuia sa ma intalnesc cu Razvan. Nici nu ne urcam bine in masina ca incepe potopul. Ma gandesc…ce ar fi fost daca mai intarziam putin, as fi plecat la drum ciuciulete. La Pacii ne intalnim intai cu Marius, apoi cu Andreea si Sorin, dupa care apare si masina Elenei impreuna cu Adriana. Dupa a mia reconfigurare de pasageri in masini se hotaraste sa plecam cu 3 masini din Bucuresti, caci 10 persoane nu incapeau in 2 masini decat unii peste altii cu bagajele in brate, Irina plecand inainte cu Claudiu si Cristina. Intre timp ploaia se oprise, insa cerul era suparat tare si prevestea ca ceea ce tocmai se terminase era doar inceputul. Si cam asa la intrarea pe autostrada A1 a inceput din nou potopul. Il sun pe Mugurel sa il intreb cum e vremea pe la munte, caci el venind din Targu Jiu s-a mai oprit sa faca un traseu mic pe la Lainici, si imi spune ca acolo e senin si frumos, si sa am grija sa nu aduc ploaia cu mine.

Dupa 6 ore ajungem in Campu lui Neag unde fiecare are probleme cu descoperirea drumului ce duce spre Pensiunea Lazarul. Cu toate ca mai fusesem si anul trecut acolo in tura lui Claudiu, stiam ca din drumul principal se face un drum de tara la dreapta inaintea unui pod, dar….asa cum zicea Mugurel…am trecut vreo 10 poduri si tot nu am gasit pensiunea. Intr-un final, respectivul pod unde trebuia sa facem dreapta era podul peste paraul Lazarul, aviz celor care vor sa mearga pe acolo in viitor.

La 12 noaptea, unii monteaza corturile in fata pensiunii, iar ceilalti ne strangem in sala de mese la depanat amintiri savurand licorile aduse de Mugurel. Cu parere de rau m-am retras catre pat aproape de ora 2, caci tare as mai fi stat la povesti dar stiam ca a doua zi la 7 jumate trebuie sa fim gata de traseu si nu imi permiteam ca tocmai eu sa nu fiu gata.

Sambata, 30.aprilie.2011 – Pe dinozaurul adormit (Creasta Oslei)

Alarma telefonului suna 6.10 dar lenea ma retine in pat. Aud pasii lui Mugurel pe hol si mirosul de cafea autentica imi readuce aroma in minte si ma ajuta sa ma ridic. In bucatarie, Mugurel pregatea o oala maaare cu cafea cum numai el stie sa faca. Rand pe rand se trezesc fiecare, mancam , strangem bagajele si plecam catre Campusel nu inainte de a-i pescui si pe Mircea si Tiberiu care veneau din Petrosani cu microbuzul.

Vremea era numai buna de tura, o racoare de primavara ce lasa in departare sa se zareasca frumoasele creste ale Retezatului ce peste 2 luni ne vor gazdui in frumosul sau palat.

Pe ritmuri de Rock You Like a Hurricane cele 4 masinute serpuiesc pe drumul proaspat asfaltat pana la Casa de Vanatoarea Campusel unde avem stabilita tabara de baza.



Sa va spun cate ceva despre Oslea. “Creasta Oslei, accesibilă cu mare uşurinţa de la Cîmpuşel, fiind situată în imediata vecinătate a spectaculosului - Retezat Mic, ne oferă, în afară de parcursul de creastă amintind Piatra Craiului sau Piatra Tîrnovului din Munţii Căpăţînii, cea mai completă panoramă asupra munţilor Godeanu, „Retezatul Mic", Custura, Văcărea. Urcuşul pe creastă va răsplăti din plin toate eforturile .” - Extras din ghidul Muntii Retezat de Nae Popescu editia 1973.

Propunerea noastra de traseu a fost cam asa:

Casa de vanatoare Cîmpuşel – Muntele Ursu – „La oamenii de piatra”- vîrful Coada Oslei (1899) - vîrful Oslea (1948) – vf. Pestisanu – Saua „La Suliti”- muntele Şarba – curmatura Sarba – Poiana Gura Sarbei – Valea Jiului de Vest - Casa de Vantoare Campusel
Potecă nemarcată. Timp total estimat: 7 ore.



Ne echipam si pornim pe „cararea cu asfalt proaspat de primavara” cam 2km unde incepe un drum forestier la dreapta ce trece pe langa fostul Canton forestier Campusel, acum intr-o mare paragina. Urcam pe valea paraului Ursu traversandu-l de cateva ori. In spatele nostru se zareste Retezatul Mic ce incet incet isi descopera maretia cu cat prindem altitudine. Raman uimita cat de frumos se vede Piatra Iorgovanului ce anul trecut nu am reusit sa o vad din cauza cetei. Lasam in dreapta poteca ce duce la stana Ursu si urcam printre pietre pana la ultimul loc de aprovizionare cu apa unde luam o gustare si pornim din nou la drum. Dupa inca un urcus ni se deschide frumoasa panorama catre Retezat si Godeanu, crestele marete fiind acoperite de o plapumioara asemeni unor dalmatieni.


A moment of glory



Asfalt proaspat de primavara.



Fostul Canton forestier Campusel.


Siluetele Retezatului.


Traversam paraul Ursu.


Piatra Iorgovanului.



Somnorosul la vedere.

Frumosul palat al Retezatului.

Urmeaza un urcus mai abrupt, caci noi alegem sa scurtam putin drumul, apoi trecem si printr-o padure ce Mugurel o numeste „virgina” si iesim pe pajistile unde vara oile pasc in linistea lor iarba proaspata de munte. Acum insa iarba inca doarme, si chiar ma iau de Mugurel ca n-a ajuns „sa dea cu verde” pana aicea sus. Mai e destul pana la vara....Elena alege sa scruteze urcusul si sa ne astepte intr-o sa unde se gandeste ea ca ajunge mai lin, noi urcam abrupt sa nu ratam nici un varf de pe frumoasa spinare a dinozaurului.


Urcusul pe scurtatura.


Peisaj de toamna.

Templul Retezatului.

Acolo sus vrem sa ajungem.

Facem pauze de privit peisajul.


Unii prefera sa o ia pe partea mai lejera decat sa urce de-a dreptul panta.

Ajunsi in creasta suntem intampinati de un mic covoras de zapada, modest, lasat in urma de craiasa zapezilor pentru noi. Urcam in stanga si facem un popas aproape de vf. Coada Oslei. Pana aici am facut aproape 3 ore jumate, asa ca e necesara o masa copioasa.


Here I am…will you send me an angel?



Creasta Oslei...micutul Dino cu o impunatoare spinare batuta de vant de aproximativ 5km, ce iarna se cuibareste zgribulit sub grija Domnitei Albe, ce vara zambeste radiind de tinerete prin verdele atat de drag mie, acum asteapta ca un copil timid pasii nostri sa il gadile pe a sa potecuta ce urca si coboara asemeni unui carusel. Dino este un dragalas ce se mentine la inaltimea de 1900m, avand altitudinea maxima in Varful Osea (1946m) si o codita in saua cea mai joasa „La Suliti” la inaltimea de 1703m.


The wise man said just walk this way
To the dawn of the light


The wind will blow into your face
As the years pass you by


Hear this voice from deep inside
It's the call of your heart


Close your eyes and your will find
The way out of the dark


Here I am
Will you send me an angel
Here I am
In the land of the morning star


The wise man said just find your place
In the eye of the storm

Seek the roses along the way
Just beware of the thorns


Here I am
Will you send me an angel
Here I am
In the land of the morning star


The wise man said just raise your hand
And reach out for the spell


Find the door to the promised land
Just believe in yourself


Hear this voice from deep inside
It's the call of your heart


Close your eyes and your will find
The passage out of the dark

Pe partea dreapta zambeste si parca ne face cu ochiul Iorgovanul, fratiorul Oslei, ce pazeste strategic maiestuosul palat al Retezatului. Pe partea stanga culmile domoale ale Valcanului ne saluta prietenos lasandu-ma sa ghicesc potecile pe care Mugurel se plimba in voie ca la el acasa ori de cate ori are timp.
Vremea tine cu noi…norii plangaciosi sunt toti gramada peste Retezat si ne cruta de asta data, soarele e pitit dupa perdea iar vantul adie usor cat sa ma faca sa simt ca sunt mai aproape de al 9-lea cer.


Palatul Retezatului.


Flori de piatra.


Muntii Valcan.


O clipa de mangaiere.


O privire in urma mea…


Marcaj de creasta.


Palatul.

Ajungem pe Varful Oslea unde aveam facuta promisiunea unui nou pictorial de balet montan, ne mai “tragem sufletul” cu un popas de admirat culmile vecinului Godeanu unde avem de gand sa ajungem la vara sa il vizitam pe Nenea Gugu, care se spune ca uneori mai fuge de acasa….si apoi pornim in acelasi pas lejer de plimbareala catre ultima vertebra inalta a Oslei – Varful Pestisanu.


De pe varf se deschid privirii si culmile muntilor Cernei mult in departare, lasandu-ne sa ne delectam cu frumoasa priveliste a ochiului de apa al Lacului Iovanu.


Ne apropiem de ultimul varf – Pestisanu.


Lacul Iovanu.

Il lasam pe Dino sa se odihneasca si coboram usor pe coada lui in Saua “La Suliti” unde ne intalnim cu traseul Tismanei.




O ultima privire catre somnoros.


Piatra traznita.


Take me to the magic of the moment
On a glory night


Where the children of tomorrow dream away


In the wind of change

Vantul incepe sa isi faca mai bine simtita prezenta si cativa picuri de ploaie ne fac sa ne punem gecile pe noi, insa la scurt timp totul revine ca la inceput si suntem nevoiti sa ne punem hainele de ploaie la loc in rucsac.


Vise indepartate.


Armonie.

Coboram muntele Sarba si mai facem un popas in Poiana Gura Sarbei admirand din nou Cetatea Retezatului. Coboram prin padure si ajungem in Pasul Cerna Jiu, limita cu Parcul National Domogled Valea Cernei. Urmam apoi drumul forestier ce ne duce la Campusel, drum lasat neterminat datorita legilor din prea frumoasa noastra tarisoara.


1.2.3.4…

Popas de relaxare.


Pasul Cerna - Jiu


Drumul spre Campusel.


Tot pe drum sub soarele de data asta …arzator.


Si tot la vale…

Ajungem la masini pe la 3 jumate, fiind plecati de 7 ore asa cum estimasem initial, insa acest timp l-am facut cu pauze lungi si dese si admirat pe indelete tot peisajul. Ne gandim ca totusi e devreme sa punem corturile, si cum prognoza pentru ziua de maine stiam de acasa ca e cu ploaie moderata, fapt ce m-a facut sa iau decizia de a face creasta Oslei sambata, iar traseul pentru Piatra Iorgovanului sa il facem duminica in functie de cum va fi vremea, ne hotaram sa ne lasam pe mana Elenei sa ne duca sa vizitam niste pesteri in care fusese ea cu ceva ani in urma pe Cheile Scorotei.

Ne urcam in masini si mergem pana la intrarea in chei, unde avem de ales intre Pestera cu corali care este peste drum in padure unde trebuie sa ne cataram printre copaci, si Pestera nr.4 care Elena ne asigura ca pana la intrare facem doar 5 minute. Alegem Pestera nr.4, insa cele 5 minute se dovedesc aproape jumatate de ora in care parcurgem si o parte din Cheile Scorotei, incepe si ploaia, iar intrarea in pestera e de negasit. Intorcandu-ne la masini Claudiu observa o urma de poteca ce urca spre niste stanci cocotate in padure. Acolo era intrarea. Acuma… daca tot am pornit la drum, hai sa vedem pestera.


Pe Cheile Scorotei.


Made by Mugurel.


In Pestera nr.4


Curiosii.


Un tort cu multa frisca.

Dupa vizitarea primei pesteri, o mare parte dintre noi nu mai aveam chef de catarat printre copaci si vazut si Pestera cu Corali, asa ca am lasat iubitorii de pesteri pe mana Elenei si am plecat sa punem corturile.

Dupa montarea corturilor ne-am asezat la masa cea mai faina la care am stat vreodata. De ce cea mai faina…pentru ca in mica poienita unde am pus cortul era o masa cu bancute si acoperis de lemn numa buna pentru cei 13 “negrii mititei”, in plus, eram la granita intre Retezat si Valcan, pe valea Jiului de Vest.

A urmat o seara la foc cu muzica si buna dispozitie, care insa s-a incheiat prea devreme dupa parerea mea. La ora 11 stateam in lumina noptii si priveam in tacere focul, taciunii aprinsi ce in fiecare clipa sclipesc altfel, ascultam trosnetul lemnului ce isi dadea ultima suflare in bratele mistuitoare ale flacarilor pentru o clipa de caldura si lumina, priveam apoi stelele indepartate si ma bucuram ca poate fiind cerul atat de instelat maine vom avea vreme buna sa ajungem si in Retezat.


Tabara noastra de baza.


“Terasa” de la Campusel.


Curs de specializare in spart seminte.


Nu pot sa va spun decat ca imi plac la nebunie unghiile rosii…

Imi era dor de o tura pe munte la cort…sa stau si sa privesc cerul, sa ma simt pe acea scena in lumina stelelor, privind catre acea lume atat de indepartata si atat de schimbatoare, imi era dor de mirosul si racoarea padurii, de apa rece ce ma astepta dimineata sa imi revigorez fata, imi era dor sa pot privi atat de liber catre indepartari si sa simt ca plutesc. Si poate ca toate aceste clipe dureaza atat de putin, dar aduc atat de multa bucurie unui suflet inchis zi de zi intre patru pereti…

Lady Starlight


Duminica, 1.mai.2011 – Simfonia picaturilor de ploaie in prima zi de mai/Pestera lui Inti

Duminica dimineata ma trezesc la ora 6.10 in compania Simfoniei picaturilor de ploaie pe cortul lui Razvan. Stiu ca toata noaptea nu a plouat pentru ca m-am tot trezit sa ascult duetul de sforaituri din corturile vecine. Cafeluta incepe sa isi faca simtita aroma in racoarea diminetii. Rand pe rand se trezesc fiecare si hotaram sa nu mai facem nici un traseu avand in vedere ca ploua, si stiam ca va ploua toata ziua, asa ca unii profita la maxim de sacii de dormit si somnul de duminica, iar altii stam la povesti si facem o tura….culinara. Dupa doua randuri de cafele si un rand de ceai, imi aduc aminte de existenta unor carnati pe care ii luasem special de fript la foc, dar cum in seara precedenta nu am mai stat de mancat la foc, picase si planul meu iar acum cu parere de rau trebuia sa ii duc acasa. Si cum am rostit cuvantul carnati, Elena s-a si grabit sa readuca la viata frumusete de foc plouat mai bine de 2 ore. Si uite asa am facut un ospat campenesc demn de 1 mai la acea masa faina de care spuneam eu mai devreme.


Frigerea carnatilor pe tepuse de lemn…da…stiu ca nu se pun pe flacara mare.



Frigaruie made by Elena.


Carnaciori, ardei, ceapa si sunculita fripte.


Casuta noastra.

Dupa atata mancare, Elena care este pasionata de pesteri a facut propunerea sa facem o tura in Pestera lui Inti, dar asta insemna…intrarea taras pe burta, coborat intr-un aven pe o scara de lemn subreda si alte coridoare micute de unde dupa ce admiri privelistea iesi namolos ca un miner. Initial ma gandeam sa merg si eu in pestera, dar apoi mi-am adus aminte cand am fost in Pestera Frumoasa in Trascau si Groapa de la Barsa din Bihor in care m-am tarat ca o rama si am iesit plina de namol, iar acuma nu eram pregatita de tarat in namolul de pestera. Dar, se pare ca oamenii chiar s-au distrat de minune si vazand pozele ulterioare, mi-a parut rau ca nu am mers si eu, dar nu e timpul pierdut. Asa ca…ne-am impartit in 2 tabere – 6 viitori mineri si 7 dornici de stat la taina.

Intre timp am descoperit pe un blog si pe un alt curajos care s-a lasat pe mana Elenei in Pestera lui Inti in 2008.



Intrarea in pestera lui Inti. Dupa cum spuneam…taras pe burta.


Scara de lemn.












Iesirea din Pestera lui Inti.


Pe la 2jumate s-au intors bucurosi cei 6 despre care ne gandeam ca s-au pierdut in pestera, si am purces la drum cu destinatia Restaurantul Dodo din Vulcan unde stiam de anul trecut ca au mancare buna.


Oare ne primesc asa imbracati sa mancam ceva?


Ciolanul…sau mai bine zis..ciolanele.

Dupa iahnia de fasole cu ciolan afumat, ne-am luat ramas bun si am plecat spre Bucuresti privind in departare Parangul ce ne zambea la iesirea din Vulcan, apoi am trecut prin Defileul Jiului in compania unei ploi torentiale si ajungand acasa aproape de ora 11.

Si cam asa se incheie inca un week-end departe de casa in compania unor oameni dragi mie, pe crestele unui munte pe care ni-l doream de ceva timp.

Si chiar daca vremea ne-a impiedicat sa ne ducem planul la capat, eu consider ca nici o zi nu este pierduta atata timp cat de bucuri din plin de ea, asa cum am facut si noi.

Sa ne revedem cu bine, la sfarsit de mai.

Cu drag,
Criss

Here in my heart


PS. Imaginile folosite in acest jurnal apartin lui Mugurel, Mircea, Sorin, Andreea si mie. O selectie mai mare de fotografii din tura puteti gasi in albumul meu de picasa, albumul lui Mircea de picasa, cat si pe blogul Irinei Pe creasta Oslei in ultima zi a lui aprilie. si galeria foto Maruntaiele Pamantului