luni, 15 noiembrie 2010

Linistea Clincei si coltul de rai din Valea Gaura

Cum dorinta mea cea mare era sa fac un traseu in Bucegi pornind din Bran, vorbesc cu bunul meu prieten Razvan sa facem o iesire. Planific traseul, cazarea si trimit mailuri catorva amici cu care am mai fost in ture pe munti pentru a-i intreba daca vor sa ne insoteasca la drum in aceasta tura.

Planificarea mea suna cam asa:

TRASEU

Sambata 6 noiembrie 2010:
BRAN — CLINCEA — V. ŢIGĂNEŞTI — CAB. MĂLĂEŞTI
Marcaj: bandă roşie pînă în punctul Ramificaţie, apoi bandă galbenă. Timp: 5—5½ ore.
Diferenţă de nivel: + 895 m (urcă 1 370 m; coboară 475 m).
Timp estimat cu pauze si poze: 7 ore

Duminica 7 noiembrie 2010:
CAB. MALAIESTI – VF. OMU – VALEA GAURA – BRAN
Spre cab. Vf. Omu prin Hornul Mare al Mălăeştilor. Marcaj: banda albastra. Timp: 2 ore
Diferenţă de nivel: + 787m
Cab. Omu – Valea Gaura – Bran. Marcaj: cruce roşie. Timp: 6—7 ore.
Diferenţă de nivel: - 1680 m pana in Bran-Poarta (coboara 800 m; urca 85 m; coboara 965 m).
Timp total estimat cu pauze si poze: 10 ore



CAZARE: cabana Malaiesti ( 1720m )
Participanti: Cristina, Razvan, Ana, Lucian, Laura, Mircea, Monica, Cristi

Alarma telefonului suna la ora 4.10. Nici nu apuc sa ma dezmeticesc bine ca primesc un telefon de la Monica ce ma anunta ca din motive de sanatate nu mai poate veni in tura, in plus de asta si Gabi care ar fi trebuit sa vina cu ea si Cristi cu masina s-a retras din tura tot la 4 dimineata din motive inca necunoscute. Las la o parte problemele astea, ma imbrac si pornim la drum. Ajungem la gara unde ne intalnim cu Laura si Ana, apoi trecem pe la Lujerului sa il luam pe Lucian si ii dam viteza catre Brasov, de unde il pescuim si pe Mircea care vine tocmai din Petrosani.
Ajungem in satul Poarta unde lasam masina in parcarea partiei de schi Zanoaga si pornim in traseu la ora 9.07 pe banda rosie spre Clincea. O luam usor pe drumul forestier ce merge spre partia de schi, apoi taiem urcand pe partie pana intalnim din nou drumul forestier si intram in padure. De pe partie se deschide peisajul impresionant catre crestele Pietrei Craiului, desupra orasului Bran si in departare Magura Codlei.


...



Mergand prin padure dam de un indicator care ne spune ca in 3 minute ajungem la un izvor iar pana la Varful Omu mai sunt 4 ore jumatate. Mergem mai departe. Poteca prin padure urca si tot urca lasandu-ne sa vedem in drepta si in stanga copac langa copac. Este cald, parca prea cald pentru aceasta perioada de toamna insa ma bucur de aceasta caldura care nu peste mult timp va disparea.



Primesc un mesaj de la Monica in care imi spune ca starea ei de sanatate s-a imbunatatit si sunt pe drum spre Busteni, urmand sa ne vedem seara la Malaiesti.
Ajungem la primul punct de belvedere. In departare se vede Craiului iar cerul este de un albastru impecabil.



Mergem mai departe. Tot prin padure. De aceasta data urcam mai mult, dam si de niste portiuni cu stanci, ne mai oprim pentru o gustare si apoi iesim intr-o poiana cu masa si bancute langa un bordei parasit unde luam pranzul.


...

...

...


In acea liniste scaldata in razele soarelui se aude un zgomot de drujba credem noi, insa defapt erau doi motociclisti calare pe ai lor cai spatiali care spargeau calmul naturii cu galagia lor. Nu voi intelege niciodata dorinta lor de a distruge linistea naturii cu aceste masinarii care din punctul meu de vedere nu au ce cauta intr-un parc natural cum este Bucegiul, exista atatea locuri unde pot testa capacitatile motoarelor lor, pentru ce trebuie sa distruga potecile turistice? Trecand peste acest mic "incident", dupa ce respectivii hotarasc sa coboare pe unde au venit, ne strangem si noi merindele si pornim mai departe, mereu cu ochii inapoi catre crestele Craiului.


...

...


Poteca urca...printre jnepeni si braduti, lasand in fata noastra maretia culmii Tiganesti . Pe culme vedem in departare Refugiul Tiganesti. Mai avem ceva de mers pana acolo, insa stim ca din acel punct vom cobori la Malaiesti, deci acolo se termina urcatul pe ziua de azi.


...

...


Pe partea drepta, culmea paralela cu Clincea este Ciubotea, mult scaldata in soare si pe care nu am putut-o surprinde in multe poze tocmai din aceasta cauza.



Mergem mai departe. Ajungem pe o culme cu iarba mare si pufoasa unde stam sa admiram peisajul la soare.


...


Poteca urca...lin. Soarele ne bate orbitor in ochi dar continuam drumul bucurandu-ne de linistea si imensitatea crestelor.


...

...

...

...


Ajungem in Saua Tiganesti. Un alt loc de gustare, de admirat Valea Tiganesti, creasta Padina Crucii, Bucsoiul...si de vizitat noul refugiu care se afla in stare impecabila pentru moment (sper eu sa ramana asa cat mai mult timp).


...

...


Ne luam ramas bun de la privelistea asupra Branului si Pietrei Craiului si incepem coborarea pe Valea Tiganesti.


...


Trecem pe langa lacuri si ajungem la Crucea Tiganesti unde mai stam cateva minute bune sa admiram privelistea inainte sa coboram ultima portiune pana la cabana. Bucsoiul ne zambeste simpatic din soare, este atat de falnic si impunator, au trecut atatia ani de cand l-am admirat prima oara si totusi inca nu am ajuns acolo sus sa-l pot imbratisa.


...


Coboram. Indicatorul ne spune ca mai avem 45 de minute pana la cabana Malaiesti. Care 45 de minute? In 15 suntem jos. Stiam de portiunea aceasta ca este una foarte abrupta. Facusem cunostinta cu ea in vara intr-o tura spre Omu prin Turnurile Tiganesti, si imi amintesc ca aproape urcam in 4 labe panta aceea abrupta pana la cruce, acuma o aveam de coborat. Nu a fost greu. Traiasca genunchii mei sanatosi, ca tare imi e mila de cei care au probleme pe coborarile abrupte.


...

...


Ajungem la cabana la ora 16.18. Ne cazam in camera 1 de la etajul 1. La scurt timp dupa noi apar si Monica cu Cristi care urcasera pe Tache din Busteni si astfel ne intregim echipa. Singura problema la cabana este lipsa apei. Eu stiam ca in vara cand am fost, mai precis in iulie, era o teava cu apa din belsug, insa acum totul era secat iar apa potabila nu puteam lua decat de cumparat cu 4lei/0.5l. I-am intrebat politicos pe cei de la cabana, totusi...ei cu ce gatesc? Cu ce spala vasele? Ca totusi aveau 3 feluri de ciorbe. Si ni s-a spus ca au niste butoaie unde colecteaza apa insa nu este buna de gatit decat fiarta. Cu toate precizarile acestea nu mi-a fost teama sa savurez o ciorba de perisoare (7lei) admirand frumusetea Bucsoiului.

Grija mea, si implicit si a colegilor mei de tura era starea ghetii si a zapezii pe Hornul Mare, dar hornul nu se poate vedea de la cabana, asa ca ne-am apucat sa intrebam in dreapta si in stanga detalii. Recomandarea pe care o aveam „de acasa”era sa urc pe poteca de vara in caz de gheata pe horn, ca aceea ar fi mai safe dupa cum spun unii, altii erau de parere sa urcam mai bine pe horn ca in cazul in care ar fi vreun pericol ai avea in ce sa te opresti, poteca de vara fiind mai expusa. A fost un adevarat stres pentru mine...atatea pareri imi dadeau ameteli. Mai existau pareri ca daca nu putem urca pe horn sa coboram in Rasnov si de-acolo sa luam ocazie pana in Bran la masina. Groaznica ideea asta. Clar dorinta mea era sa urc pe horn dar nu vroiam sa ii pun in pericol pe ceilalti. Parerea mea era sa urcam pana la baza hornurilor si acolo sa vedem cum sta treaba...aveam de ales intre poteca de vara si hornul propriu-zis. Daca era gheata ne puteam intoarce cel mai sigur pe drumul pe care venisem, adica pe Clincea.

Ajungand devreme la cabana, seara am ajuns la somn devreme, in jur de 9 jumate cu totii dormeam. Inainte de a ne aseza capetele obosite pe perna am admirat un minunat cer plin de stele de o claritate rara, am vazut stele cazatoare si ne-am pus dorinte, am inspirat puternic din aerul rece si proaspat de munte si ne-am bucurat ca suntem din nou departe de strazile asfaltate din Bucuresti.

A doua zi trezirea a fost in jur de ora 7, dupa o noapte in care a fost excesiv de cald mai ales pentru o cabana, insa dupa un somn bun de care am profitat din plin. De mult timp nu mai dormisem 8 ore pe noapte. Luam micul dejun in sala de mese ( ceai – 2lei, omleta simpla – 5 lei, 3 felii de paine – 1leu) si la 8 pornim in traseu.

Laura, Ana si Lucian hotarasc sa coboare pe Tache, fiecare avand diferite motive, de sanatate, de starea traseului, de siguranta... Monica si Cristi decid sa se alature grupului urcand pana la Omu urmand sa coboare apoi pe Valea Cerbului la Gura Diham unde aveau masina, iar inca doi frati, jumate nemti jumate romani se hotarasc si ei sa ne urmeze tot pana la Omu.

Si asa...ne luam ramas bun de la cei trei, il asteptam pe Mircea care cauta disperat GPS-ul ascuns bine in rucsacul minuscul si pornim sa cucerim hornul in jur de 8 si un sfert, cu hotararea sa decidem asupra traseului la baza lui.

Mergem lejer, fara graba, admirand Bucsoiul adormit in lumina diminetii si ajungem in Terasa Glaciara a II-a la altitudinea de 1915m. Aici este punctul de unde porneste traseul pe Brana Caprelor catre Bucsoiu – Omu. In fata noastra mai este un grup care urca pe horn (deci se poate ) iar din spatele nostru mai vine un grup care ne depaseste urmand sa ne reintalnim cu ei la Omu. Vremea este superba, cerul limpede si clar. Sus pe creste soarele straluceste si noi ne asteptam sa facem plaja acolo sus.


...

...

...

...

...


Ajungem la baza hornului, acolo unde pe bolovanii uriasi de piatra sta scris cu albastru si alb in concordanta cu marcajul BA la stanga drumul de vara si la dreapta Hornul Mare. Cum populatia in plina ascensiune urca pe horn si se vedea foarte clar ca sunt doar cateva petice de zapada care nu pun probleme de alunecare, pornim si noi voiniceste si in jumatate de ora ajungem sus in Saua Hornurilor. Trebuie sa precizez ca lanturile de pe horn inca exista insa au zeci de aschii taioase ce pot intra in mana, insa cu atentie se poate inainta si fara ajutorul lor.


...

...

...

...

...

...

...


Din Saua Hornurilor am admirat frumoasa Vale Gaura pe care atat de mult imi doream sa ajung sa o parcurg cat si Valea Malaiestilor si junele Bucsoi, apoi am pornit in pas vioi bucurosi de soare catre Cabana Omu la un ceai.


...

...

...

...


Cu toate ca am incercat cateva ceainarii prin Bucuresti degustand fel de fel de ceaiuri sau infuzii de plante care mai de care mai aromate, nici unul din localurile in care am fost nu mi-a oferit o relaxare mai mare decat savoarea unei cani calde in mainile mele reci la mai mult de 2500 de metri altitudine inconjurata de un cer albastru, in adierea unui vant dulce de noiembrie si cu o priveliste atat de calma.

Ne-am luat ramas bun de la Cristi, Monica si de la cei doi frati cu care plecasem de la Malaiesti si am pornit inapoi spre Saua Hornurilor catre Valea Gaura ramanand in echipa doar trei: eu, Razvan si Mircea.

Coboram abrupt din sa spre stanga, ajungem intr-o mare caldare in care ne simtim ca niste mici intrusi.



De jur imprejur pereti inalti stancosi vegheau atent asupra miscarilor noastre. Totul capata o alta dimensiune. Cu jumatate de ora in urma eram sus la Omu, acum privim cu admiratie cat de sus pare cabana si cat de sus s-au ridicat crestele. Ne oprim. Nu putem continua drumul fara sa contemplam acesta sala minunata. Ma simt ca intr-un palat...in sala lui de dans in asteptarea printului ce ma va invita la vals pe muzica lui Strauss lasandu-mi gandurile libere sa zboare catre inaltul cerului. Este liniste. O liniste deplina care totusi iti spune atat de multe. Este acea evadare de care ai nevoie atunci cand simti ca sufletul tau sufera si vrea sa tipe si totusi nu poate. Soarele zambea de dupa crestele Doamnei si nu ne lasa sa-i vedem in totalitate frumoasa rochie stancoasa, insa in acelasi timp mangaia culmea Scara ce parea bucuros de oaspeti.


...

...


Ne continuam drumul la vale lasand in urma impresionanta sala de dans, coboram pe firul vaii privind coltul de Rai in care tocmai pasisem.


...

...

...


Pe poteca am intalnit si doua zone cu gheata dar care nu ne-au invitat la patinaj si le-am ocolit usor, am trecut printre doua stanci unde ne-am testat taliile de viespi si ne-am demonstrat ca mai avem ceva de lucrat la ele, am coborat pe lanturile proaspat schimbate de salvamontisti si am facut plaja contempland cuplul magnific Doamna si Gutanul cu promisiunea ca intr-o tura viitoare le vom face o vizita sus pe creste.


...

...


...

...

...

...

...

...

...

...


Ne-am continuat plimbarea prin padurea de brad ajungand la un indicator care ne invita sa vizitam Cascada Moara Dracului aflata la doar 130m distanta de poteca noastra.


...


Am admirat opera dracusorului morar, am baut din apa rece sa prindem puteri si ne-am continuat drumul mai departe pana la Stana Gaura unde am luat pranzul si ne-am odihnit.
Dupa atata coborat urmeaza o urcare „mica” prin padure, dupa care ajungem in Saua Polite de unde poteca isi face drum prin padure pana la intersectia cu traseul care porneste pe Ciubotea, apoi continam pe drum forestier pana in Poarta spre bucuria talpilor obosite de drum.



In padure descoperim si o noua specie de copac sub forma de minidinozaur.



Si asa am incheiat inca un week-end pe poteci inalte in frumosii nostri munti Bucegi pe niste poteci mult mai linistite si mai putin umblate decat cele ce pornesc din Valea Prahovei, insa pline de farmec.

Am promis ca in viitor sa facem o vizita familiei Gutanu (ceea ce in urmatoarea saptamana s-a si intamplat), sa-i vedem Doamna si Batrana de acolo de sus, sa stam de vorba cu ei si sa ii intrebam cum e sa stapanesti un asemenea minunat castel precum frumoasa Vale Gaura, sa privesti catre vecinul Lancia si eventual sa il inviti la o partida de zaruri.

In total pe ziua de duminica am parcurs 9 ore, cu tot cu pauzele lungi de contemplare. Am ajuns acasa dupa orele 22 dupa un drum lung cu rataciri prin Brasov, insa cu sufletul implinit ca am pasit intr-un colt de rai pe care atat de mult visasem sa il vad.

Ca o incheiere va las in compania Valsului Rozelor de Strauss in interpretarea lui Andre Rieu, un vals ce te poarta pe aripi meditative redand acea stare de fericire pe care cu totii ne-o dorim in sufletele noastre.




Cu drag,
Criss

PS. Imaginile folosite in jurnal sunt surprinse de mine si de Mircea.
Mai multe poze puteti vedea aici:

si aici:

5 comentarii:

Alex_Sandrin spunea...

Frumos povestit. Imi place.

irina spunea...

doamne Cris, super. m-am delectat si in dimineata asta cu jurnalul tau , cu poze, cu senzatiile pe care mi le-a starnit!
si cu ceva regret ca n-am putut veni cu voi. dar,...stii cum se zice, muntele ramane acolo. sper sa ne revedem cu bine pe sus, pe coclauri! fain. scrii fain!

Nefertari Claire spunea...

Multumesc mult pentru aprecieri. Si eu sper sa ne revedem curand pe "coclauri"cum zice Irina.

Pe mine Valea Gaura m-a impresionat foarte mult si sper la anu sa organizam impreuna o tura sa o vad si la urcare.

Pe curand.

Ioan spunea...

Eu am coborat pe traseul pe care ati urcat voi cand era plin de rododendron... E superba partea dinspre Bran-Moeciu a Bucegilor, cu privelistile spre Piatra Craiului.

La Malaiesti n-am fost niciodata, dar traseul ala pe horn pare tare dragut!

Cat despre frumoasa vale Gaura... mie imi va aminti mereu de o noapte petrecuta in cort chiar acolo in ”groapa”.

Bucegii au o multime de trasee superbe cu peisaje frumoase si poteci... fara urme de pantofi. Dar trebuie sa lasi telecabina de-o parte si abruptul Prahovean, si sa ii urci dinspre vest... asa cum ati facut voi.

Ah, si ma bucur pentru genunchii tai rezistenti! :D Si ai mei se tin inca bine! :))

Andreea spunea...

Buna Cristina.
Mi-a placut foarte mult relatarea ta, in 2011 o sa fac si eu tura aceasta, din ce am citit si vazut aici e super.

Andreea (balbarau pe carpati.org)

Agonie si extaz

Agonie si extaz