Primavara prin Buila

Buna dimineata dragii mei.

In primul rand vreau sa va multumesc pentru ca ati acceptat propunerea mea de a petrece un week-end pe cararile din muntii Buila acum la inceputul primaverii si sa imi cer scuze pentru cei care au fost luati prin surprindere de traseu si au avut de suferit din cauza febrei musculare si a oboselii din prima zi.

Sa va spun cum a pornit ideea acestei ture. Stateam pe facebook de vorba cu Mugurel pe la inceputul saptamanii vorbind, evident, despre munte. Cum ca el ar pleca undeva week-endul acesta si ar incerca traseul mult ravnit pe Oslea, iar eu plangandu-ma ca inca nu am nici un plan si ravnind la venirea verii cand oriunde m-as duce intr-un week-end as putea face fara prea mari probleme cam orice traseu mi-as dori, nefiind ingradita de problema zapezii. Si cum stateam noi de vorba ii fac propunerea lui Mugurel sa merg si eu cu el pe Oslea, eventual sa il conving si pe Razvan si sa facem o tura pe acolo, insa Mugurel este de parere ca drumul ar fi prea lung de ajuns pentru noi si in plus iarna inca este prezenta acolo astfel nefiind siguri ca daca ajungem vom si reusi sa ducem la capat traseul. Si cum mintea mea scormonea idei, ii pun o intrebare “magica” lui Mugurel: “Ce munti sunt cam la jumatea distantei dintre Bucuresti si Targu Jiu? “ Pai….sa ne gandim: ar fi Fagarasul dar cade din start ideea de a merge acolo, Cozia unde mai fusesem de 2 ori in ultima vreme….Buila – Vanturarita. Asta era.

Eram incantata de o tura in Buila pentru ca anul trecut in iulie am avut parte de o tura pe care eu o denumesc ca fiind “Inceputul unei noi ere” pentru mine, o tura pe Creasta Vanturaritei si Brana Caprelor, o tura in care am pasit intr-o lume salbatica alaturi de niste oameni pe care atunci cand ii reintalnesc ma simt ca intre prieteni si ii simt atat de aproape si de dragi. Atunci, in vara, nu pasisem decat pe cararile Vanturaritei…si scriam eu in comentariul meu de atunci “nu stiu cum este Buila pentru ca nu am fost niciodata, insa Vanturarita mi-a placut foarte mult, atat pentru ce am vazut cat si pentru colegii de tura care sunt niste oameni minunati” asa ca aveam in plan ca intr-o buna zi sa ajung si in Buila, ceea ce urma sa se intample. Ok deci. Aveam in fata destinatia, imi trebuiau traseele, locul de cazare, persoanele pe care sa le intreb daca ar fi interesate de asa ceva. Am inceput sa scotocesc site-ul Parcului National Buila Vantarita si sa ma gandesc la ce trasee am putea noi aborda acum la final de martie, cand inca iarna isi mai face simtita prezenta pe munte.

Imi doream un traseu lung, imi doream sa ajung sa dorm la Cabana Cheia, intr-un loc altfel decat confortul unei pensiuni, cu apa rece de izvor, cu paduri de jur imprejur, cu creste golase. Am studiat traseele, am intrebat prin prieteni, am vorbit atat cu cabanierul de la Cheia cat si cu cel care se ocupa de parcul national, si stiam ca traseele de pe fata sudica sunt abordabile insa cele de pe fata nordica nu, datorita zapezii care ne-ar pune in dificulate. Cat despre creasta, traseul fiind interzis prin descriere iarna, nu vroiam sa imi pun in dificultate companionii de drum si inclusiv pe mine pe trasee cu gheata sau cine stie ce coborari dificile prin vai cu zapada.

Am hotarat deci urmatorul traseu:

Sambata: Satul Barbatesti - Valea Otasaului - Valea Bulzului - Vf. Ţucla - Curmătura Builei (marcaj Cruce Albastra).

Apoi avem de ales doua variante in functie de cat de mare este zapada.Varianta 2 de traseu este interzis iarna, deci daca zapada este mare nu intra in discutie.

Varianta 1:Curmatura Builei - La Troita - Muntele Cacova - Poiana Scarisoarei - Sat Barbatesti (marcaj Triunghi Rosu si Punct Galben)

Varianta 2: Curmatura Builei - Varful Piatra - Muntele Cacova ( marcaj Punct Rosu )apoi prin Poiana Scarisoarei - sat Barbatesti (marcaj Triunghi Rosu)

Duminica: Băile Olăneşti - Plaiul Piatra Tăiată - Şaua Prislopel - Şaua La Lac - retur (marcaj Cruce Rosie ) Traseul continua pana la Cabana Cheia insa dureaza numai dus 8 ore, deci vom face cat de mult se poate in functie de timp.

Am cautat sa gasesc niste trasee pentru un timp de parcurgere de minim 8 ore cu cat mai putin traseu pe drum forestier si pentru aceasta perioada mai mult de atat nu se poate in acest masiv. Asa consideram eu din recomandarile celor cu care vorbisem pana atunci.

Au raspuns propunerii mele 12 persoane din 15 invitate ( Mugurel, Radu, Razvan, Mircea, Adriana, Andreea, Sorin, Irina, Petru, Bogdan, Marius si Julien), carora le multumesc inca o data pentru increderea pe care mi-au acordat-o si placerea de a petrece doua zile la soare printre ghiocei si branduse, si mai ales lui Mugurel fara de care nu as fi propus o tura cu atatea persoane pe un traseu pe care nici eu nu am fost pana acum (decat pe portiunea de coborare ulterioara din Saua Stevioara).

La ora 4.30 dimineata ne-am strans cu totii in parcarea de la Lujerului si am pornit la drum: Pitesti – Ramnicu Valcea – Barbatesti. Din Pitesti l-am preluat pe Radu care ne astepta de aproximativ 3 ore in benzinarie, el venind din Cluj. Dupa care, ghidandu-ne cu ajutorul tehnologiei moderne GPS , din Ramnicu Valcea am ratat drumul spre Targu Jiu si am ajuns pe un alt drum prin niste sate, prin Baile Govora, reusind intr-un final sa iesim in drumul spre Targu Jiu dar la ceva distanta de punctul unde trebuia sa ne intalnim cu Mugurel si Irina. Dar totul s-a incheiat bine. La intersectia intre drumul national catre Targu Jiu si drumul judetean ce ajunge in satul Barbatesti ne-am adunat cu totii si am hotarat sa mergem cat de mult ne permite drumul. Si astfel dupa ce am iesit din Barbatesti, Irina fiind cap de coloana a mers mai departe pe forestier cam 3km pe Valea Otasaului pana la o cladire a Schitului Patrunsa unde traseul nostru Cruce Albastra ce duce in Curmatura Builei se desparte de traseu Cruce Rosie ce merge la Schitul Patrunsa.

Lasam masinile, ne echipam si pornim in traseu in jur de ora 9, dar fiind in grafic datorita parcugerii celor 3km de forestier cu masinile si nu pe jos.

Ce am reusit sa facem - ZIUA 1:Valea Otasaului - Valea Bulzului - Vf. Tucla - Curmatura Builei(1540m) (CA - 3ore) - Vf. Albu - Vf. Buila (1849m) - Saua Stevioara (1790m) - Vf. Vanturarita Mare (1885m) (PR - 2-3 ore cu pauze lungi de relaxare si poze multe) - Saua Stevioara - Muchia Frumoasa - Stana STevioara - Schitul Pahomie ( PA - 2ore) - Schitul Patrunsa - Valea Otasaului (CA - 3ore cu pauze lungi)



Mugurel si Mircea pornesc GPS-urile si pornim la drum pe Cruce Albastra. Traseul incepe pe un forestier, apoi se continua cu poteci ce traverseaza de multe ori Paraul Marului si Paraul Bulzului, apoi urca prin poieni unde intram pe teritoriul Parcului National Buila – Vanturarita.

Soarele ne incalzeste, iar privirile ne sunt incantate de gingasii ghiocei si branse pe care le intalnim in cale. Natura inca este cufundata intr-un somn profund, inca lenesa sa se trezeasca la viata, insa aceste mici floricele sunt semne ca privara a venit si duce tratative cu iarna. Dupa ce trecem de niste adaposturi pastorale ne intersectam si cu traseul Punct Galben ce face legatura intre Poiana Scarisoara si Schitul Patrunsa.

Ne oprim pentru o pauza mica langa crucea de marmura ce se afla la intersectia celor doua trasee, moment in care ni se alatura la drum si un catel negru pofticios la orice punga scoasa din rucsac.





Continuam urcusul prin padure dupa care ajungem la o zona mai stancoasa unde intalnim si petice de zapada. Trecerea de la padurea de fag la cea de brad este o treapta catre alta lume. Brazii inalti si verzi in susurul izvorului de sub Curmatura Builei creaza o atmosfera de liniste sufleteasca si de racoare a unei dimineti mult dorite. Intalnim si cateva zone cu gheata dar pasim cu grija si fara prea mari probleme. Ne aprovizionam cu apa proaspata de la izvor, apoi iesind din padure facem o pauza unde ramanem uimiti de peisaj. In partea stanga ne zambeste maiestuos Varful Tucla, in partea dreapta peretii inalti sunt decorati din loc in loc cu margele de grohotis si cate un bradut.

Dupa multimea de poze de grup in pajistea de ghiocei pornim mai departe, intersectam din nou traseul Punct Galben ce coboara la Schitul Patrunsa si urcam prin zapada pana la Refugiul din Curmatura Builei. Trebuie sa va spun ca refugiul mi-a placut foarte mult iar privelistea are un calm si o caldura aparte si sper sa revin intr-o zi sa petrec o noapte aici la lumina stelelor, cu toate ca atmosfera poate fi un pic stranie asa cum a patit si povestit Claudiu in jurnalul sau aici.







Pana in Curmatura Builei am facut3 ore. Am luat masa de pranz si ne-am sfatuit ce facem mai departe. Traseul pe creasta parea abordabil, asa ca am hotarat sa mergem pana pe varful Buila (Punct Rosu) ca apoi sa ne intoarcem si sa coboram pe Punct Galben pana la Schitul Patrunsa. Irina se gandea ca totusi n-ar mai vrea sa urce pana pe varf si ar fi preferat sa ne astepte la rufugiu, insa la scurt timp s-a razgandit si am mers impreuna.







Creasta intr-adevar era abordabila. Erau cateva zone cu zapada insa nu puneau probleme. Peisajul se vedea atat de clar. Eram sus din nou aproape de nori, eram doar noi si vantul ce ne mangaia chipurile. Am facut o prima pauza sa admiram varful Tucla si muntele Piatra moment in care am exersat sarituri la poza impreuna cu Mugurel.











Am urmat marcajul care se distingea din cand in cand pe pietrele dezgolite de zapada, cat si track-ul, insa nu am realizat cand am trecut exact pe varfurile Albu si Buila. Defapt, mi-am dat seama ca noi eram pe vf Buila in momentul in care continuand pe creasta am coborat in Saua Stevioara, pe care am recunoscut-o imediat amintindu-mi de clipele petrecute aici in urma cu aproape un an, iar varful stancos ce se zarea in fata noastra nu era Buila, ci Vanturarita Mare.

















Coborati fiind in Saua Stevioara (1790m), era pacat sa nu ajungem si pe vf. Vanturarita, asa ca ...hai si pana acolo.







Dupa poza de grup si pozele individuale cu stalpul ce marcheaza varful cel mai inalt din masivul Buila – Vanturarita (1885m) coboram in Saua Stevioara hotarand ca acolo sa ne consultam asupra celor doua variante ce le aveam de ales in acel punct.



Cele doua variante: ori ne intoarcem pe creasta pana in Curmatura Builei pe unde am venit, ori coboram pe Punctul Albastru spre Schitul Pahomie, varianta propusa de Claudiu acasa cu motivatia „Daca ajungi in Saua Stevioara, nu are sens sa te mai intorci inapoi pe unde ai venit ci sa cobori spre Schitul Pahomie si apoi spre Patrunsa” Cum pentru mine aceasta parerea valora destul de mult, si cum in general prefer sa merg pe un alt drum decat pe cel pe care am venit, am decis ca fiecare sa isi exprime dorinta asupra carei variante ar prefera sa o alegem, timpul de parcurgere fiind cu aproximativ o ora mai scurt pe varianta pe care venisem, cel putin asa sustineau unii. Eu personal nu stiam cate ore exact vom face. Stiam ca in 2 ore am fi ajuns in Curmatura Builei, apoi inca 3 pana la masini. Asa am calculat eu. Pe varianta Punc Albastru calculam cam 3 ore pana la Pahomie si acolo eu tineam minte ca este un drum forestier, nu fusesem dar asa banuiam de pe harti. Irina sustinea ca pe varianta cu schitul Pahomie am ajunge la 10 noaptea la masini, fiind deja ora 3, insa nu imi faceam probleme de noapte prin padure pentru ca toti aveam frontale ( prin toti mai putin Andreea si Sorin care oricum erau in grija mea si ne descurcam). In plus aveam incredere in sfatul pe care il primisem cu o seara inainte, aveam in fata mea entuziasmul lui Radu cat si al lui Petru, asa ca am supus la vot. Si au fost 7 persoane care doream coborarea pe traseul nou contra 6 care doreau sa se intoarca pe unde au venit. Si cum majoritatea castiga, am coborat pe Punct Albastru. Mai trebuie sa mentionez ca aceasta decizie a fost luata doar in urma hotarari ca variante de traseu si ca nimeni nu a mentionat faptul ca nu mai poate sau are vreo problema si nu mai poate merge, ca dovada ca pana la urma s-a mers pana la capat fara incidente. Stiam ca portiunea dintre Saua Stevioara si Stana Stevioara este traseu interzis iarna, insa acum iarna nu ne punea in dificultate si s-a mers bine. Traseul intr-adevar, este un pic mai dificil in sensul ca este o diferenta mare de nivel de aproape 1000m ce noi am coborat-o in 2 ore. Am plecat din saua Stevioara la ora 15 si am ajuns la schitul Pahomie la ora 17.

















Traseul acesta mie mi-a placut foarte mult, si sunt sigura ca nu doar mie. Entuziasmul lui Radu imi va ramane mult timp intiparit in minte si ma bucur ca i-am dat aceasta ocazie de a-si realiza o mare dorinta de a se plimba prin zapada, cat si celorlalti. In acelasi timp m-am simtit foarte rau atunci cand la prima regrupare am vazut ca Andreea are lacrimi in ochi si totusi nu vroia sa imi spuna de ce. Eu stiu ca este greu pentru cineva care nu merge week-end de week-end la munte ca dupa 6 ore sa continue totusi stiind ca mai are de mers inca 5, insa daca tu, cel cu probleme, nu spui sincer care iti este problema, nimeni nu iti poate ghici gandul, iar mie nu mi s-a spus de catre nimeni ca nu mai poate sau ca are o anumita problema. Oricum ar fi, eu am spus de la bun inceput ca am vrut sa aleg trasee de minim 8 ore care se pot face in conditii de siguranta. Eu consider ca nu am ales un traseu greu, ci un traseu mediu, pe care oricum il doream dar nu vroiam sa propun ceva absurd pentru aceasta perioada si la fata locului sa dezamagesc oamenii ca nu se poate face ceea ce am propus sau si mai grav sa ii pun in pericol si sa facem ce am propus pentru a ne realiza scopul. Nu imi era teama ca ne va prinde noaptea pe drumul de la schituri pentru ca stiam cu ce fel de oameni am pornit la drum.

Marcajul Punct Albastru este inscriptionat pe pietre, pietre care pe alocuri sunt acoperite cu zapada, motiv pentru care Mugurel ne-a ghidat pasii in siguranta. Oricum, cu fiecare pas pe care il faceam imi aduceam aminte de vara trecuta si sufletul mi se umplea de bucuria revederii acelor locuri, insa in acelasi timp ma gandeam ca totusi i-am dezamagit pe cei 6 care optasera pentru intoarcerea pe traseul pe care venisem. Trebuie sa recunosc ca de-abia acum am realizat ce inseamna defapt stresul organizarii unei ture si ca oricum ai face nu ii poti multumi pe toti, si pentru asta aveam o parere de rau. Din momentul in care am ajuns la stana Stevioara stiam ca partea dificila s-a incheiat, urma o poteca prin padure si jos ne astepta drumul forestier ce face legatura intre schituri. M-am mirat si eu de faptul ca am facut doar 2 ore pana la Pahomie, sus in sa fiind scris pe indicator 3h 30min – 4h.

Am continuat spre Schitul Patrunsa pe marcaj Cruce Rosie, Marius, Petru si Radu facand si o vizita pana la Schitul Pahomie, restul doar admirandu-l de sus de pe drum.



In spatele nostru creasta Builei – Vanturarita ne zambea multumita de vizita. Am facut pana la Patrunsa aproape 2 ore, drumul fiind pe forestier uscat, urmat de un forestier mocirlos, apoi de o poteca prin poieni. La ora 19 ne-am scos frontalele pentru a fi pregatiti in intampinarea intunericului, am trecut de intersectia cu traseul Punct Galben ce cobora din Curmatura Builei si am continuat pe marcajul nostru Cruce Rosie pana la masini. La ora 20 am incheiat traseul dupa 11 ore de cand am pornit la pas.









Personal, mie mi-a placut traseul, mi-a parut bine ca am parcurs mai bine de jumatate din creasta Builei pe o vreme superba de primavara, m-am bucurat ca am terminat cu bine cu totii si chiar daca unii dintre voi au ramas cu o febra musculara, sunt sigura ca dupa un timp ca veti aminti cu drag de cele ce ati vazut in aceasta zi.

Ne-am urcat in masini cu gandul ca in Ramnicu Valcea sa mergem la un restaurant sa mancam, insa nu am gasit nici un restaurant liber, la supermarketul Billa era inchis asa ca ultima optiune si dorinta unora dintre noi a fost o cina sanatoasa la McDonald’s. Si asa cred ca isi vor aminti cei mai multi despre aceasta tura ca fiind tura ce s-a incheiat la Mc. Dupa cina copioasa am pornit spre Baile Olanesti unde aveam cazare la pensiunea Mircea si evident, seara in sala de mese din care ne-am retras aproape de ora 2 dimineata, nu inainte de a ne bucura de: vin, palinca, chec, nutella, slaninuta cu branza si ceapa, exact in ordinea prezentata. Adevarul e ca dupa nutella tare ar merge o slaninuta. Ar trebui sa mai repetam combinatia.

Tot in acea seara am hotarat planul pentru a doua zi. Mugurel a venit cu propunerea sa urcam din Pietreni pe Curmatura Builei, fiind un traseu mai usor si atingand si creasta, si astfel reusind sa parcurgem cam toate traseele din Buila. Insa pentru aceasta varianta trebuia sa ne intoarcem inapoi prin Valcea din nou cam 50km, iar planul meu cu cazarea in Baile Olanesti era facut special pentru traseul de a 2a zi din Olanesti. Dar, propunerea lui Mugurel mi s-a parut mai tentanta asa ca am mers pe varianta lui.

Am hotarat sa fim gata de plecare de la pensiune la ora 10, pentru ca cei pe care i-am supus la tortura celor 11 ore de traseu sa se poata odihni. Din pacate consider ca totusi nu am procedat bine, pentru ca astfel am ajuns sa intram in traseu deabia la ora 1, ceea ce este o premiera pentru mine si sper sa fie ultima oara cand mi se intampla asa ceva.

Ce am reusit sa facem - ZIUA 2: Satul Pietreni - Valea Paraului Sec (Valea Morii) - Poiana Scarisoara - Muntele Cacova - retur (TR - 5ore)



Andreea, Sorin si Bogdan au hotarat sa plece cu microbuzul din Ramnicu Valcea, astfel ca am mai pierdut timp prin oras pentru a ajunge la autogara. Apoi drumul pana in Pietreni a durat mai mult decat estimasem, dar..pana la urma ne-am bucurat si de 5 ore de traseu si duminica.

Am urcat din Pietreni pe traseul Triunghi Rosu ce duce la Cabana Cheia pana pe muntele Cacova. Tot din Pietreni incepe si traseul Triunghi Galbem ce ura in Saua Zmeuret.



Traseul nostru se mai numeste “Povestile Padurii” avand din loc in loc cate un panou cu informatii interesante despre paduri.





Pornim pe drumul forestier pe valea Morii (Paraul Sec) fiind manati de o ploicica ce ne forteaza sa ne scoatem gecile, insa la scurt timp suntem nevoiti sa renuntam la ele. Ajungem la intersectia cu Punctul Galben ce urca in Curmatura Builei pe la Schitul Patrunsa. Aici este si limita parcului national. Dupa 5 minutele ajungem in Poiana Scarisoarei unde ne aprovizionam cu apa proaspata de la izvorul amenajat. Urcam prin prin poiana si apoi intram in padure, lasam in drepta poteca ce duce la Patrunsa si urcam cu grija pe frunzele umede de ultimile ramasite de zapada pana in poiana Soprul Tolii (aprox. 1175m.







Trecem pe langa o stana parasitam, traversam covorasele de zapada si ajungem la golul alpin al Muntelui Cacova unde se afla stana La Vacarie. De aici normal traseul ocoleste muntele spre vest, insa noi hotaram sa taiem traseul si sa iesim sus in creasta, astfel ca urcam pieptis “dealul” si sus suntem intampinati de privelistea catre creasta Buile- Vanturarita in toata splendoarea ei.










M-am bucurat nespus ca am ajuns pana aici, revederea crestei mi-a implinit sufletul. Am facut poza de grup restrans, caci doar 4 nebuni au urcat pieptis dealul doar pentru a iesi in creasta, apoi l-am vazut si pe Mircea aparand si tare mult m-a bucurat vointa lui de a ajunge pana sus. Am descoperit pe o piatra si marcajul Punct Rosu, marcajul de creasta. As fi vrut sa stau mai mult acolo sus, privelistea era superba. Nu stiu unde eram exact pe creasta, in descrierea traseului spune ca “de pe muntele Piatra ni se deschide priveliste catre Vf. Buila”, insa noi vedeam pana departe vf. Vanturarita.



Am coborat apoi la ceilalti care ne asteptau intr-un lan de ghiocei si branduse, am mai facut o poza de grup si am coborat pe acelasi drum la masini. Ne-a fost mare surpriza si dealtfel foarte placuta sa o revedem pe Irina intampinandu-ne pe traseu, ea petrecand aceasta zi de duminica fotografiind trovantii si cariera de piatra.















In jur de ora 6 ne-am luat ramas bun cu parere de rau si am pornit cu totii spre casa.

Vreau sa va spun ca din aceasta tura am invatat foarte multe, unul din aceastea fiind ca locul de cazare in varianta unor trasee la cabana/pensiune la care se revine seara trebuie ales cat mai aproape de intrarea in traseu, pentru a nu fi nevoit sa mai bati nu stiu cati kilometri cu masina dupa un numar mare de ore pe traseu. Am realizat ca acest drum destul de lung dupa oboseala acumulata in timpul zilei a intins destul de mult puterile unora dintre noi si imi pare rau ca am creat aceasta situatie. De preferat ca locul de cazare sa dispuna si de restaurant, in cazul in care nu se poate acest lucru, sa nu ne mai bazam pe restaurantele din oras sambata seara.

Sincer…imi pare rau pentru cei care s-au bucurat mai putin de aceasta tura. Nu spun ca nu s-au bucurat deloc pentru ca sunt sigura ca v-a placut intr-o oarecare parte traseul. Probabil ca am ajuns la un punct in care imi dau seama mai greu ca cineva totusi nu poate merge atat de multe ore pe munte, dar in acelasi timp imi aduc aminte de prima mea tura in care am mers 11 ore, tura care mi-a deschis alte orizonturi si dupa care am ajuns acasa cu 3 unghii picate si cu febra musculara, insa aceste incidente au trecut lasand in sufletul meu o mare bucurie pentru ceea ce am facut in acea zi. Inca un lucru pe care eu il sustin enorm de mult, si poate ca exagerez. Conteaza foarte mult ca cineva sa iti dea incredere ca poti. In orice efort exista un prag pe care cu totii il putem trece, insa e nevoie de multa vointa sa il poti trece si asta depinde numai si numai de fiecare din noi. Conteaza foarte mult ce iti doresti.

Va las ca incheiere un articol ce mie mi-a placut foarte mult cum este definit muntele scris de Claudiu – Muntii din ochii mei.

Am scris destul de mult, asa cum obisnuiesc sa scriu atunci cand ma reintorc dintr-o tura si am timp sa fac asta. Dupa ce voi avea toate pozele voi face o selectie si o voi posta pe picasa ca apoi voi presara cateva poze si printre randurile scrise de mine aici.

Eu sper ca v-a placut tura mea si a lui Mugurel, fara de care nu as fi avut curajul sa plec la drum pe un munte pe care nu il cunosc cu atatia oameni mai ales in perioada aceasta de iarna- primavara, neavand la noi un gps pentru a fi siguri ca nu ne ratacim. Inca o data, iti multumesc Mugurel pentru ajutor, si celorlati ca mi-au suportat intr-un fel autoritatea si sper sa ne revedem cat de curand pe munte, in turele care se vor mai ivi.



Si nu in ultimul rand, va invit sa (re)ascultati celebra arie din opera Traviata, Libiamo ne' lieti calici (Brindisi) in varianta Pavarotti & friends, sperand ca in aceste doua zile v-ati simtit ca intre prieteni. Eu cel putin asa m-am simtit alaturi de voi.



Va doresc tuturor o saptamana frumoasa si o primavara insorita si gingasa precum un lan intreg de ghiocei.



Cu drag,
Criss

PS. Imaginile folosite in acest jurnal apartin lui Mugurel, Mircea, Irina si mie. O selectie mai mare de fotografii din tura puteti gasi pe albumul meu de picasa, pe albumul lui Mircea de picasa cat si pe blogul Irinei aici.

Update: Acum si jurnalui lui Radu postat pe carpati.org.