In intampinarea primaverii pe Zascolul Arjanei si Crovurile din Mehedinti

Cum fiecare jurnal are la baza un comentariu lung scris la repezeala in graba entuziasmului proaspat sosit de pe munte, m-am gandit ca totusi e pacat sa las timpul sa treaca fara sa astern cateva cuvinte despre o tura care mi-a deschis portile unui nou an mai luminoase si mai calde ca niciodata. Si cu toate ca nu este prima tura pe acest an, eu o consider ca fiind o piatra de temelie in ceea ce va urma datorita maretiei, gratiei si spiritului de implinire ce m-au calauzit la tot pasul in aceste 3 zile departe de ceea ce se cheama „civilizatie”, cat si oamenilor deosebiti ce i-am avut alaturi si de care ma cuprinsese un mare dor.

Tin sa va spun ca initial nu am avut "curajul" sa ma inscriu la aceasta tura pentru ca nu consideram ca sunt pregatita pentru traseul de sambata stiind in detaliu traseul din povestile lui Claudiu si traiam cu un sentiment de teama, insa ma bucur ca am reusit sa imi inving teama si sa merg inainte convinsa fiind ca daca cineva are incredere in mine ca pot voi putea. Este un mare lucru ca cineva sa iti poata da aripi atunci cand ai nevoie.



Sa incepem cu inceputul... Am plecat cu noaptea in cap la drum spre Baile Herculane, plini de zambete si voie buna ca urmeaza trei zile departe de zarva din Bucuresti, convinsi ca vom da piept cu zapada si vom inota prin crovuri, plini de entuziasm caci prognoza anunta vreme frumoasa de primavara. Din Bucuresti am plecat trei masini, avand in frunte trei conducatori de „oaste” obisnuiti deja cu asfaltul de la miezul noptii ( Irina, Petru si Rares), urmand ca la destinatie, adica in fata cabanei Dumbrava sa ne intalnim cu Mugurel care venea din Targu Jiu si cu Leo din Craiova.

Drumul a durat aproape 6 ore, astfel ca la ora 8 dimineata am ajuns la Motel Dumbrava unde am fost intampinati de Mugurel care ne astepta cu cafea calda. Ne-am organizat rapid pe camere, care dupa preferinte, ne-am echipat de tura si in jur de ora 9.20 eram gata de plecare sa cucerim Zascolul Arjanei.

Planul pentru prima zi, vineri 11.martie.2011:
Motel Dumbrava (km.12) – Biserica din Dobraia – Saua Prislop (PG) – Vf. Zascolul Arjanei (BR) - Zascolul Arjanei - Poiana Larga (BR) – Dobraia (forestier) – Motel Dumbrava (PG)

Am trecut podul peste raul Cerna si am inceput urcusul prin padure. Nu dupa mult timp ne-am dat seama ca este mult prea cald pentru cum eram imbracati, iar cei pregatiti cu bocanci de iarna au simtit lipsa zapezii de sub talpile lor.


Podul peste Raul Cerna.


Poteca ce urca prin padurea golasa.

Curand ajungem intr-o poienita de unde admiram frumoasele creste ale muntilor Cernei, bucurosi ca de aceasta data avem parte de o priveliste catre toate culmile indepartate. Nu de alta dar in toamna cand pasisem prima oara in muntii Cernei ceata deasa ne tinuse companie intreg drumul, ascunzand sub mantia ei aproape intreg peisajul, probabil cu gandul ca daca ne va dezvalui intregul spectacol a doua oara nu vom mai vrea sa ne intoarcem.


Primul popas, primele identificari ale piscurilor.


Crestele muntilor Cernei pudrate cu zapada.

Curand am dat si de zapada, ne-am alimentat cu apa de la unicul izvor pe care aveam sa il intalnim in traseu in aceasta zi si am mers mai departe.



Izvorul si pauza de alimentare cu apa

La bisericuta din Dobraia ne-am asezat la bancute si am luat pranzul, admirand in departare Crovurile ce aveam sa le parcurgem in ziua urmatoare.


Biserica din Dobraia.


Muntii Mehedinti.

Am continuat mai departe mai prin padure mai pe o culme descoperita, bucurandu-ne de soarele ce stralucea parca bucuros ca ne-am intors in acele locuri, mandru ca in acea zi ne va dezvalui frumusetea Zascolului Arjanei pe care data trecuta il ratasem.


Care prin zapada...care prin iarba...


Pe aici...sau pe aici...


Pauza de contemplat natura.


Claudiu exersand aterizarea in zapada...


Poteca serpuind spre padure prin albul imaculat al iernii.



Acolo sus trebuie sa ajungem. Ne gandim daca sa o luam de-a dreptul prin padure sau sa ocolim frumos pe poteca. Alegem intr-un final poteca.


Deci...acolo sus...

Prin padure zapada era destul de mare, Alex a fost omul care a deschis in cea mai mare parte poteca si persoana pe care am remarcat-o in aceasta tura ca fiind de un mare calm.


Pe poteca din padure...zapada din ce in ce mai mare. Ne chinuim sa pastram aceleasi urme facute de Alex, dar se pare ca unii mai scunzi asa de la natura trebuie sa faca pasi de uriasi pentru a pastra marimea pasilor lui Alex sau Marius. Nu-i bai...nu mai exersasem demult spagatul.


Inotam voiosi.


Sus pe platou.





Un picior stancos ce seamana cu Piatra Craiului.



Ajunsi in creasta am vazut ceea ce numea Claudiu acel picior de munte ce seamana cu Piatra Craiului. Zapada sa ne incurce aceasta traversare de pe Zascol catre Poiana Larga nu prea era si cu grija am trecut toti. A fost o experienta superba dupa parerea mea care mi-a dat o implinire sufleteasca sa intineresc inca 5 ani. Cu toate ca nu este cel mai inalt varf acest Zascol, este spectaculos si merita.


Creasta frumos zimtata.



Si acuma...cata frunza cata iarba...calare pe Zascol. Faina creasta.


Momente de fericire.


Inca putin de coborat...si apoi iar ne cataram.


Coboram taras pe fund, sa dam luciu stancii.


Si coboram din deal in vale...


Si tot coboram...


Pe-acolo prin vale se vede bisericuta din Dobraia...dar cat mai avem de meeers...


Ocolim si ultimul mototoi...

Am coborat apoi in poiana si am urmat drumul forestier pana la Bisericuta din Dobraia. Pe drum am trecut si pe la casa unde in toamna ma aprovizionasem cu branza proaspata, motiv pentru care am revenit si de aceasta data am beneficiat de un cas de nota 20. Un adevarat deliciu culinar. De la izvor am coborat la lumina frontalelor ajungand la cabana in jur de ora 8. Seara ne-am incalzit cu o ciorbita calda si am continuat cu povesti in apartamentul "princiar", cu toate ca pentru unii firul s-a rupt repede si patul a castigat in defavoarea povestilor.


Planul pentru a doua zi, sambata 12.martie.2011:
Motel Dumbrava (km. 12) - Cheile Tasnei - Moara Dracilor (CA) - Poiana Bechet (BR - aproape inexistent) - Vf Pietrele Albe -Crovul Medved (nici urma de marcaj sau poteca, de-a dreptul prin padure) - Poienile Porcului - Crovul Mare (fara marcaj) - V. Cernei km 18,8 (CR) – Motel Dumbrava



A doua zi ne-am trezit dis de dimineata. La ora 8 Claudiu a plecat cu Mugurel si Leo sa lase o masina la iesirea de pe Cheile Tamnei unde aveam sa coboram seara si apoi am pornit la drum spre culmea muntilor Mehedinti prin Cheile Tasnei, nu inainte de a ne lua ramas bun de la Leo ce a hotarat sa se retraga datorita crampelor musculare cu care se confruntase in traseul din ziua precedenta. In aceasta zi ni s-a alaturat si Costin din Craiova.


Fetzele adormite la plecarea in traseu.


Indicatorul ruginit de la intrarea pe Cheile Tasnei.

Am inceput cu o urcare de invigorare in forta pe cheile Tasnei si pentru prima oara am inteles utilitatea batului de trekking ( a fost prima tura in care am folosit asa ceva ). Cheile erau scaldate in soare, razele aurii sclipeau pe zapada neatinsa in linistea profunda in care rauletul isi croia drum la vale intr-un murmur cristalin.


Urcam cu grija...mai pe zapada, mai pe gheata, mai pe o radacina alunecoasa.


Poteca salasluita de peretele de stanci.


Trecem pe partea insorita a muntelui.


Si iar la umbra prin zapada.


Si iar pe partea stanga la soare.


Pe partea dreapta. Cred ca am traversat rauletul de 10 ori cand pe stanga cand pe dreapta.


Oaza de liniste si relaxare. Simfonia naturii in razele soarelui de primavara.




Una din portiunile dificile de traversare.


Moara Dracilor.


Una din sariturile mele surprinsa de Irina.

Am trecut si pe langa stana cu reclama de care amintea Mugurel insa nu era picior de cioban in zona, am trecut si de moara si am iesit intr-o poiana larga unde am cotit mult stanga catre padure.


Trecem din nou apa si apoi urmam poteca prin padure care ne duce la stana unde citisem intr-un jurnal ca innoptasera Gigi Cepoiu si „echipa lui” dupa ce facusera traseul nostru in sens invers fiind prinsi de noapte.


Explicatii in Poiana Tesnei.

Aici am folosit din plin crema de protectie solara, caci mandrul astru ne mangaia fetele si aveam de parcurs un drum lung in compania lui.


Pe oglinda de zapada pasim respectand urmele pasilor.


Ne prinde si Claudiu din urma.

Din padure am urcat pe un horn cu zapada unde unii dintre noi s-au ajutat de piolet, altii au urcat folosind o cordelina, altii pur si simplu s-au bazat pe propriile picioare.


Deschizatorii de ...horn.


Si urmasii.


Ocol prin dreapta.


Sau direct inainte pe cordelina.

Si dupa acest pasaj am inceput sa inaintam prin ceea ce vara se numeste boschetaris, acea vegetatie care iti rupe la propriu hainele de pe tine, insa noi n-am avut parte de astfel de incidente. Am admirat pentru prima data pinul negru frumos cocotat pe stanci ca un actor ce face reverente in aplauzele publicului.


Recunoasteti intrusul din tablou?


Frumoasa poiana a Tesnei vazuta de sus. Pe acolo am venit.


Prin „boschetaris”

Ajunsi in creasta m-am simtit din nou mai aproape de al 9-lea cer. In departare Zascolul Arjanei ne zambea simpatic si as fi vrut sa mai raman acolo sa ma pierd in gandurile mele simtind cum imi iau zborul.


Muntii Cernei.


Urcam spre Varful Pietrele Albe.


Stanci...zapada...soare...


Si tot urcam...


Am avut parte de o vreme superba. Revad pozele pentru a nu stiu cata oara si inca ma simt acolo.


Cocotati prin Mehedinti cu privirile atintite catre Cernei.


Oare ala e varful?


Ne intalnim si cu marcajul.

Am continuat apoi prin padure ajungand pe vf. Pietrele Albe, apoi am coborat spre Crovuri.
La inot prin padure.


Muntii Cernei. Si frumosul trapez creat de Vlascu Mic si Vlascul Mare.


Pauza de contemplare.


Lacrima din mijlocul padurii.


In cautarea Pietrele Albe.


Inca putin si il ajungem.


Aici...pe varf. Frumoasa priveliste catre muntii Cernei.



Coboram din deal in vale...defapt ...in Poiana Plostinioara.


Lasam in urma noastra varful si ne croim poteca prin zapada proaspat atinsa de un iepuras.(asa credem noi ca a fost, doar un iepuras)


Poiana Plostinioara si Muntii Cernei.

Coborarea aceasta a pus in dificultate pe multi, pentru ca zapada era destul de mare, insa pentru mine bucuria era imensa pentru ca imi doream sa inot in asa de multa zapada...neatiiiinsa.


Sa coboram pe aici? Hmm...nu. Hai sa mai inaintam putin prin padure.


Pe aici coboram. Nivelul zapezii...pe alocuri pana la brau pentru cei de 1.60 inaltime.




Claudiu si Alex la „bariera”catre Crovuri.


Poiana Plostinioara...acum atinsa de primii pasi.


Si restul echipei coborand in razele soarelui.

Crovurile sunt niste mari stadioane intinse...o mare scena in care fiecare si-a jucat propriul sau rol. Mi-au placut enorm de mult copacii din crovuri, fiecare cu forma lui unica si povestea lui. As fi putut ramane acolo cateva ore incercand sa descopar cateva din secretele lor bine ascunse in coaja groasa batuta de vant. Am ajuns la o stana langa care am luat masa. Eram in primul Crov, acela ce poarta numele de Medved. In fata acestei stane este si un loc unde vara este apa.




Crovul Medved.






Stana din Crovul Medved.


Urcam spre Saua Medved lasand in urma pasii nostri pe patura alba.

Dupa ce ne-am incarcat fortele am pornit mai departe cu o urcare...ultima din aceasta zi, urmata de coborarea in Poienilor Porcului si apoi in Crovul Mare. Toata aceasta zona este de un calm si o liniste aparte...o zona inconjurata de culmi line si din loc in loc apare cate un copac care cu o coroana mai deosebita....care cu o tulpina incrucisata...


Unul din copacii de poveste.




Priveliste catre Poienile Porcului, in numar de 3. De ce ale porcului, nu stiu. Caci pe dansul nu l-am vazut. Probabil dormea undeva la soare si nu s-a deranjat sa ne salute in trecerea noastra linistita.


Prin poieni...soarele se pregatea de asfintit.




Din Crovul Mare vedem doua persoane care coborau dinspre Poiana Beletina urmand sa ne intalneasca in Cheile Tamnei. Pe chei deja aveam urme si ajunsesem in jur de ora 6 la intrarea in chei, semn ca ne miscasem destul de bine. In plus de asta ne puteam bucura si de peisaj caci inca era lumina. Cheile Tamnei au si ele un farmec aparte, pereti inalti stancosi si o priveliste in fata catre trapezul isoscel format de doua dintre varfurile muntilor Cernei ce este dezvaluit ca de dupa o cortina.


Crovul Mare



La intrarea in Cheile Tamnei...soarele e in asfintit.


Soarele la asfintit.


Prin chei zapada din nou ne pune la inot.


Si tot inotand sapam transee.


Trapezul isoscel in toata splendoarea.



La iesirea din chei se lasa seara fiind luminati de alt astru ceresc plin de gratie si lumina...luna. La intrarea in padure ne aprindem frontalele si coboram pana la drum ca niste licurici zglobii in racoarea serii. De la drum Mugurel preia soferii ...si pe mine si mergem la cabana pentru a reveni cu masinile sa pescuim si restul echipajului.



Seara se lasa cu povesti la o masa in apartamentul "princiar" cu slaninuta, branza de capra, cas, ceapa, prajituri si alte licori magice pana aproape de orele 2 ale diminetii.



Planul pentru ziua a treia, duminica 13.martie.2011:
Plimbare pana la Cascada Vanturatoarea din Muntii Cernei

A treia zi departe de casa...din pacate ultima. Ma trezesc mai devreme decat era stabilit. Era vorba sa plecam la Vanturatoarea la ora 11, caci Claudiu renuntase la tura extra catre cascada Rosetu. Dupa omlete, ceaiuri si alte gustari pornim pe drumul asfaltat pana la podul ce poarta denumirea "Coada lac Prisacina"din cate am vazut eu pe o placuta informativa. Drumul pana la cascada este marcat cu cruce rosie si urca prin padure pana la cascada continuand apoi catre Poiana Cicilovete.



Pornim la pas vioi bucurosi de inca o zi cu soare.



Cascada mi-a placut enorm. Un dus suspendat cu debit mare. Visul oricarei persoane ce iubeste apa, iar eu o iubesc din plin. Aici cred ca am zabovit cam jumatate de ora cu parere de rau ca in curand ne vom intoarce fiecare la treburile noastre. Mi-a placut ca am putut sa trec pe dupa cascada si sa vad picurii cum ma izbesc pe fata cu o gingasie rece. Intotdeauna am considerat apa ca cea mai mare minune a naturii....




Gandaceii au iesit la soare, semn ca iarna si-a iesit din drepturi.


Frumoasa cascada se contureaza deasupra padurii triste.


Si ajungem la Cascada...


Trecem pe dupa ea...



Si coboram cu parere de rau inapoi la cabana.

Ajunsi la cabana, am facut bagajele si am plecat la drum catre Baia de Arama prin Pasul Mehedinti, unde ne-am oprit sa mancam care dupa preferinte: pastrav la gratar, pastrama de oaie sau sloi. Un deliciu mancarea acolo, recomand cu caldura.


Peisaj rustic.


Un deliciu culinar.

Am ajuns cu totii bine in Bucuresti in jur de ora 10, dupa o experienta de neuitat in suflet..pentru fiecare.

Despre Cernei si Mehedinti nu pot spune decat ca merita sa bati drumul lung pana acolo, merita sa strabati potecile pline de zapada si sa mergi mai departe pentru ca la fiecare pas vei intalni ceva ce iti va da aripi si te va face sa simti ca traiesti cu adevarat. Un jurnal sau o poza iti dezvaluie doar 1% din frumusetea a ceea ce tu daca ajungi sa traiesti acolo nu vei uita nicicand. Si acum, ca am gustat din farmecul iernii in Crovuri, as vrea sa le vad cu ochii mei si vara, inverzite stralucind in razele soarelui.

Pana la urmatoarea revedere...va doresc tuturor o primavara minunata, caci in aceste trei zile am intampinat-o cum se cuvine.

PS.Imaginile folosite in acest jurnal apartin lui Mugurel, Marius, Irina si mie. O selectie mai mare de fotografii din tura puteti gasi pe albumul meu de picasa, albumul lui Claudiu de picasa, cat si pe blogul Irinei in albumele: Pe cararile muntilor Cernei. Zascolul Arjanei., Peisaje din Mehedinti. Pietrele Albe. Coborarea prin Crovuri. , Primavara pe Cheile Tasnei , Spre seara, in Crovuri.